Jennifer Gates a dat vestea cea mare în urmă cu câteva ore, iar de atunci, conturile sale de pe rețelele de socializare au explodat. Fiica lui Bill Gates și a fostei sale soții, Mellina, se pregătește să devină mamă pentru prima dată.
Deși are numai 26 de ani, Jennifer s-a căsătorit cu marea sa iubire și speră că va reuși să își întemeieze o familie fericită alături de Nayel Nassar. Vestea că va deveni mămică a fost primită cu mare fast atât de către membrii familiei, cât și de către cei care o urmăresc pe rețelele de socializare.
VEZI ȘI: DIETA BIZARĂ A LUI BILL GATES | MOTIVUL PENTRU CARE NU MĂNÂNCĂ NICIODATĂ MICUL-DEJUN
Pe contul de Instagram al lui Jennifer au apărut două fotografii cu aceasta, precum și un mesaj scurt de mulțumire. Acesta a fost modul subtil al tinerei să anunțe că a rămas însărcinată și că este pregătită să își facă părinții bunici pentru prima dată. Fanii au reacționat imediat, iar Jennifer a primit sute de mesaje pline cu gânduri bune.
Prietenii și apropiații celor doi nu s-au sfiit să își arate surprinderea, dar și bucuria în același timp, creând o „ploaie” de mesaje frumoase. Nici mama tinerei nu a stat cu mâinile în sân și a dorit să își arate fericirea în momentul în care a văzut imaginile. Mellina a postat un comentariu care a strâns mii de aprecieri, în doar câteva ore.
„Nu aș putea fi mai încântată să-l cunosc pe acest micuț și să vă văd cum deveniți pentru prima dată părinți”, a scris Mellina, fosta soție a lui Bill Gates.
În imaginile postate de tânăra viitoare mămică aceasta apare într-o rochie măslinie care îi scoate foarte mult în evidență burtica de graviduță. Alături de ea se află și actualul său soț, Nayel Nassar, în vârstă de 31 de ani, care pare mai fericit ca niciodată. Cei doi au lăsat impresia întotdeauna că formează un cuplu fericit, mai ales după nunta care a avut loc pe data de 16 octombrie 2021.