Fiica lui Adi Minune și-a lăsat partenerul și a ieșit la “paranghelie”! Este rebelă o dată-n an și… “Soțul se supără!”

Publicat: 21/06/2024 | 23:40

Karmen Minune a devenit soția lui Bogdan Căplescu în 2019, iar un an mai târziu a venit pe lume fiica lor, Sofia. Cu toate că a născut la o vârstă la care alte fete dansează prin cluburi și nu au niciun gând de a-și forma o familie, Karmen a demonstrat că decizia de a deveni mămică a fost asumată 100%. Și-a dedicat tot timpul familiei sale frumoase, dar și vieții de artist. Acum însă, am prins-o pe Karmen cea rebelă… care a lăsat totul și a ieșit să se distreze! Iată ce ne-a spus fiica lui Adrian Minune într-un interviu exclusiv pentru CANCAN.RO, dar și cum reacționează soțul când o vede ieșind sexy din casă. 

Karmen Minune și-a lăsat soțul și copilul acasă și și-a făcut de cap

Karmen Minune își face de cap la un eveniment monden fără soț și fără copil Foto CANCAN.RO

(CITEȘTE ȘI: CUM S-AU CUNOSCUT, DE FAPT, KARMEN SIMIONESCU ȘI SOȚUL EI. CE A SPUS FIICA LUI ADRIAN MINUNE DESPRE AL DOILEA COPIL)

CANCAN.RO: Karmen, mă uit la tine și nu-mi pot lua ochii. Și nu este vorba că strălucește ținuta ta, ci tu cu totul.

Karmen: Este al doilea eveniment și îmi este destul de greu să mă obișnuiesc cu ritmul. După ce mergi la multe evenimente, te obișnuiești. Dar acum, mi se pare că nu știu să mă comport. Te saluți cu toată lumea, este maraton de interviuri la fiecare eveniment și încerc să mă bucur de prezența mea aici pentru că sunt singură-n oraș.

CANCAN.RO: Unde am lăsat copilul? Unde ai lăsat soțul?

Karmen: Să știi că după atât de mult timp, mă simt foarte ciudat. Vreau să merg acasă și să-mi iau copilul în brațe.

Bogdan Căplescu, mai strict decât socrul, Adrian Minune

CANCAN.RO: Ce înseamnă o mamă dedicată din toate punctele de vedere! Dar spune-mi, al tău soț, te lasă să ieși așa sexy din casă sau te întreabă ; Iubita, tu așa mergi?!

Karmen: Soțul meu înțelege faptul că sunt artistă, pe lângă mămică și soție, și mă susține în tot ce fac.

CANCAN.RO: Dar cine este mai atent la felul în care te îmbraci: soțul sau tatăl? Știu că și tatăl tău ți-a dat o educație destul de strictă.

Karmen: Nu m-am gândit niciodată la asta, nu mi-am pus întrebarea, dar cred că soțul. Tata poate să-mi spună să pun ceva pe mine, că tot mă îmbrac cum vreau, dar soțul se supără. Nici eu nu depășesc limita pentru că sunt mămică. Am 26 de ani, dar nu simt nevoia să arăt prea mult. Este mai frumos să te îmbraci decent și să lași imaginația să meargă.

Karmen alături de soțul ei, Bogdan Căplescu

(VEZI SI: KARMEN, DESTĂINUIRI DESPRE PROBLEMELE DE SĂNĂTATE ALE LUI ADRIAN MINUNE: „PENTRU PRIMA DATĂ L-AM VĂZUT PE TATA INTERNAT!”)

CANCAN.RO: Dar știi că sunt unele doamne care o să spună că ești tânără, acum este momentul să te arăți.

Karmen: Eu consider că tânără o să fiu mereu în suflet. În mintea mea consider că am tot 18-19 ani, am rămas acolo cumva.

CANCAN.RO: Nu cred treaba asta pentru că a apărut Sofia în viața ta și un copil îți schimbă mentalitatea.

Karmen: Eu mă joc cu Sofi cum mă jucam eu când eram mică. Am rămas la fel de tâmpită.

CANCAN.RO: Ce s-a întâmplat în mentalitatea ta, în comportamentul tău de când o ai pe Sofia. Sunt sigură că s-au produs anumite schimbări.

Karmen: M-am maturizat, iar maturitatea asta vine cu multe griji. Nu mai poți fi atât de prezent și să trăiești momentul oricând. Acum sunt singură-n oraș și vorbesc cu tine, dar capul meu este acasă și plânge în momentul acesta.

CANCAN.RO: Este foarte atașată de tine, nu?

Karmen: Este în perioada în care tot ce face, face cu drag pentru mine. Vrea să mă joc cu mami, să mănânc cu mami, să dorm cu mami, totul vrea cu mami. Este în perioada aceasta în care vrea mult cu mine, iar eu trebuie să fiu lângă ea pentru că este încă mică.

CANCAN.RO: Adrian se joacă cu nepoții? Îi alintă? Cum este el ca bunic?

Karmen: Nu are timp, nu are timp deloc.

CANCAN.RO: Cred că și-ar dori, dar poate o să-și ia. Spunea el la un moment dat că o să-și ia și el o pauză.

Karmen: Voi îl credeți?! Eu nu cred că se va întâmpla asta!

Cine deține informații despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.