Ana, fiica lui Cristian Popescu Piedone, s-a căsătorit cu alesul inimii ei. odată cu acest eveniment fericit din viața ei s-a mai observat un detaliu care probabil ar fi vrut să rămână momentan un secret, și-anume că este și însărcinată.
Cei doi tineri însurăţei au trăit acest eveniment important din viaţa lor, plin de emoţie şi gânduri bune, de speranţe şi de iubire, alături de familie şi naşii dragi. „Cea mai fericită zi din viaţa noastră, alături de familie şi naşii noştri dragi!”, au scris cei doi în mediul online.
Potrivit informaţiilor apărute în presă, Ana şi soţul ei, s-au cunoscut pe Facebook. După lungi conversaţii s-au întâlnit, şi-au dat seama că sunt suflete pereche şi au făcut prezentările în faţa părinţilor. Încă de atunci, soţul Anei avea binecuvântarea părintească de la Cristian Popescu Piedone, scrie spynews.ro.
Cristian Popescu Piedone a anunţat acest eveniment important din viaţa familiei sale, pe contul personal de Facebook. Acesta a adăugat fotografiilor superbe şi un mesaj emoţionant, pe care numai un tată complet mulţumit de calea aleasă de fiica lui, l-ar fi scris.
„Emoţii mare, ca atunci când îţi pleacă fata de acasă. Serban, îţi doresc tot binele din lume. Fata mea, sufletul şi aerul meu, să fii sănătoasă şi să-mi faci nepoţei mulţi. Te iubesc mama şi tata, şi mai ales fratele tău, care îţi va fi şi naş„, i-a transmis Cristian Popescu Piedone.