Fiica faimosului wrestler HULK HOGAN a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum BROOKE după o serie de operaţii estetice

De: Cancan
Publicat: 21/02/2017 | 14:37

Hulk Hogan a divorţat de soţia sa, la scurt timp după ce fiul lor a fost la un pas să-şi piardă viaţa într-un accident, după ce s-a aflat că o înşelase în nenumărate rânduri. Brooke i-a fost totuşi aproape părintelui ei, chiar şi în perioada în care au apărut zvonuri răutăcioase care afirmau că relaţia dintre cei doi a depăşit limita de decenţă şi că ar fi vorba chiar de un incest la mijloc. Zvonurile au fost alimentate şi de faptul că cei doi au fost fotografiaţi în ipostaze neobişnuite pe plajă, în timp de Hulk îi masa coapsele fiicei sale cu cremă de protecţie solară, apoi a stat constant lângă aceasta în timpul unor şedinţe foto nud, pentru ca apoi să se recăsătorească cu o femeie ce pare copia identică a lui Brooke.

Cu toate că în perioada de glorie a tatălui său, Brooke Hogan părea doar o adolescentă obişnuită, cu părul blond şi probleme cu fluctuaţia de greutate, anii au trecut iar Brooke pare acum de nerecunoscut după ce a apelat masiv la bisturiu, mulţi dintre fanii ei considerând că pare mult mai bătrână decât este de fapt, ea urmând să împlinească 29 de ani peste doar două luni.