Carmina, fiica cea mare a lui Liviu Vârciu a fost nevoită să facă o operație de corectare a vederii. Din nefericire, până acum tânăra s-a confruntat cu dureri îngrozitoare de cap, astfel aceasta a ajuns pe mâinile medicilor pentru un tratament corespunzător.
Pe pagina sa de Instagram, Carmina a făcut câteva dezvăluiri despre momentele dificile prin care a trecut. Tânăra le-a mărturisit fanilor săi că a fost nevoită să apeleze la ajutorul specialiștilor, din cauza durerilor de cap cu care se confrunta.
Simptomele pe care fiica cea mare a lui Liviu Vârciu le acuza i-a pus pe medici pe gânduri. Astfel, în urma unor controale amănunţire, doctorii au decis că tânăra are nevoie de o intervenție la ochi. Din fericire totul s-a terminat cu bine, în doar câteva minute.
„Nu mai am nevoie de ochelari! Eu purtam ochelari, dar, în ultimul timp, nu i-am mai purtat pentru că aveam dureri de cap infernale.
Operația a fost făcută cu un aparat foarte șmecher. Mulțumesc, Doamne, că am avut norocul și posibilitatea să-mi fac operația. A durat 5-6 minute, adică nimica toată. Am ieșit din sala de operație și cam asta a fost.
Am avut senzația că aveam nisip în ochi, parfum, îmi curgea nasul, ochii, nu am bandaj, îmi e pupila foarte dilatată, pentru că mi s-au pus niște picături ca să nu mă doară sau să mă usture.”, a povestit Carmina, pe rețelele de socializare.
Liviu Vârciu şi Ami Teiceanu au trăit în urmă cu mai mulţi ani o frumoasă poveste de dragoste din care s-a născut Carmina. În prezent tânăra are 20 ani, iar în tot acest timp a locuit cu mama sa, în Arad. Au fost despărțiți de sute de kilometri, însă Liviu Vârciu și Carmina au încercat să păstreze legătura și să se viziteze cât mai mult.
Legătura dintre cei doi nu a fost întotdeauna bună și de multe ori s-a aflat în vizorul presei. Carmina susține, însă, că nu toate lucrurile care s-au speculat de-a lungul timpului sunt adevărate: ”Uneori mai sunt și lucruri neadevărate referitoare la relația mea cu tata. Sincer să spun, relația noastră a fost cu șuișuri și coborâșuri. Ne-am menținut pe linia de plutire un timp…iar am urcat, iar am coborât și tot așa”, a mărturisit Carmina pentru redactia.ro.
Sursă foto: Instagram