Anul 2025 a început cum nu se putea mai rău pentru Andreea Tonciu. Fiica fostei asistente TV se confruntă cu probleme de sănătate și este nevoită să o țină pe cea mică în casă. Nu este prima dată când fetița vedetei întâmpină astfel de probleme. În doar două luni, infecția a recidivat, iar acum Rebeca urmează un tratament cu antibiotic. Ce s-a întâmplat, de fapt?
Nici în acest an Andreea Tonciu nu scapă de ghinioane. Rebeca, fiica acesteia, se confruntă cu probleme de sănătate. Este a doua oară când cea mică este infectată cu același virus. De data aceasta, din fericire, nu a fost nevoie de intervenția medicilor.
În cadrul unui interviu, Andreea Tonciu se declară îngrozită de rapiditatea cu care virușii se transmit în comunitate – în special la copii. În doar două luni, Rebeca, fiica ei, se confruntă cu o recidivă a unui streptococ în gât. Momentan, cea mică nu mai merge la școală și urmează un tratament cu antibiotic.
„Aud în jurul meu numai probleme de sănătate la cei mici: gripă, streptococ în gât… E jale, nu știu când o să scăpăm de acești viruși care nu ne mai lasă să trăim. Într-adevăr, Rebeca este momentan acasă, nu merge la școală, deoarece a ieșit pozitivă la streptococ în gât.
O tratăm, suntem pe antibiotic și școala mai puțin în perioada aceasta. Îmi este frică să o duc la școală acum și medicul mi-a spus să o țin acasă cât mai mult. Cu Dumnezeu înainte! Nu este ok să stăm nici acasă, pierdem materia de la școală. Bine, când va fi mai bine, o să recuperez cu ea”, a spus Andreea Tonciu.
Andreea Tonciu a mai spus că prima dată când fiica ei s-a pricopsit cu această infecție a fost nevoită să cheme salvarea.
”Este destul de greu pentru cei mici să ia de două ori antibiotic în două luni, însă nu aveam o altă variantă. Prima dată a fost foarte urât, pentru că nu îi scădea febra cu absolut nimic, nici cu antitermice alternate la patru ore, nici cu medicamentul acela care se dă în caz de febră foarte mare. Până nu a venit salvarea să-i facă o perfuzie, febra nu s-a potolit. De această dată a făcut o formă mai ușoară, sper să scăpăm de această dată de ea.
Nu știu cum ne-am pricopsit cu acest streptococ. Este a doua oară când îi apare, am mai avut în urmă cu două luni. Din ce am auzit de la mămici, se scapă foarte greu de el. E un fel de bacterie, din ce am înțeles, și reapare. Probabil, prima dată nu am luat antibioticul corespunzător pentru a-l distruge complet. Acum suntem pe un alt antibiotic, să vedem dacă de data aceasta va fi ok”, a mai spus vedeta.