Sarah, fiica Anamariei Prodan, a oferit o imagine tulburătoare în care chiar ea este presonajul principal. Se află într-o rezervă de spital, are masca de oxigen pe față, respiră parcă greu, iar în venă îi este introdusă o perfuzie.
Toate acestea au fost postate de Sarah într-un Insta Story, la scurt timp după ce a ajuns la spital. Și e pe cale să fie operată, cel puțin asta s-ar deduce din imaginile făcute publice de tânără. Sarah a avut unele probleme medicale în urmă cu doar câteva luni și s-ar putea ca internarea ei să aibă legătură cu acestea. Ea a ținut, totuși, să le transmită tuturor prietenilor virtuali că îi iubește mult. (CITEȘTE ȘI: ANAMARIA PRODAN A FĂCUT O FORMĂ SEVERĂ A BOLII COVID-19: “AM URMAT TRATAMENTUL PE CARE L-AU PRESCRIS MEDICII LUI GIGI BECALI”)
Sarah (20 de ani), fiica Anamariei Prodan, a mai fost operată în urmă cu doar câteva luni, atunci când a suferit o accidentare serioasă pe terenul de baschet. S-a întâmplat în timpul unui meci, când a suferit o ruptură de ligament. Iar intervenția chirurgicașă a fost singura opțiune pentru talentata baschetbalistă.