„Fiara” de Liga
Meciurile dintre Steaua si Vaslui, din ultimii ani, s-au lasat, aproape de fiecare data, cu remanieri masive ale lotului moldovenilor, operate de patronul Porumboiu, pe motiv de suspiciuni de „blat”. De aceasta data, cele doua echipe, aflate la egalitate de puncte, luptau pentru acelasi tel: locul doi, ce duce in preliminariile Ligii. Inceputul partidei a aratat clar faptul ca Lacatus nu este dispus sa faca niciun cadou marii sale iubiri si nici macar bunului sau prieten, Stoichita, care ieri a implinit 56 de ani. Galbenii au inceput in forta, ratand doua ocazii importante prin Milisavljevic si Burdujan, aparate excelent de Zapata. Simtind ca Steaua sufera la mijloc, moldovenii i-au luat la joc pe baietii lui „Lippi”, care s-au multumit sa se apere asa cum o faceau pe vremuri echipele de provincie, atunci cand jucau pe Ghencea. Cand toata lumea astepta insa finalul primei reprize, Bogdan Stancu si-a dovedit clasa, s-a distrat cu trei fundasi vasluieni si l-a lobat superb pe Kuciak. 0-1, impotriva cursului jocului. Partea secunda a inceput in aceeasi nota de dominare a gazdelor, iar inevitabilul s-a produs. Mai intai Burdujan a egalat, din penalty, in minutul 68, dupa un fault evident al lui Zapata, iar apoi Papp a dat Stelei lovitura de gratie, marcand in minutul 82. FC Vaslui lupta cu Unirea Urziceni pentru locul doi.