Dramă fără margini pentru doi părinți din Olt. Fetița lor a intrat în moarte cerebrală, după ce ar fi luat gripă de la spital
Au apărut acuzaţii grave la adresa medicilor de la un spital din Capitală, după ce o fetiţă de doar trei ani a intrat în moarte cerebrală, fiind internată acum la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova. Mama fetiţei arată cu degetul către medicii de la „Marie Curie”, unde micuţa a fost dusă pentru analize pentru că era suspectă de leucemie. Acolo ar fi fost ţinută timp de opt ore pe un hol şi ar fi intrat în contact cu copii bolnavi de gripă, fiind şi ea contaminată. (VEZI ȘI: EPIDEMIE DE GRIPĂ ÎN ROMÂNIA. CÂT COSTĂ MĂȘTILE MEDICALE ȘI DE UNDE SE POT CUMPARA)
Timp de o săptămână, fetiţa a fost plimbată între şase spitale, până a intrat în moarte clinică. Iar acum părinţii se aşteaptă la ce este mai rău.
Suspiciuni de leucemie
Drama familiei Voinea a început în urmă cu trei săptămâni, când pe corpul fetiţei de trei anişori au apărut nişte pete.
„Noi suntem din Olt şi prima dată am mers la Caracal. Aici mi-au spus că s-ar putea să aibă o alergie. M-au trimis la Slatina, mi-au dat un tratament, petele au început să se retragă. Fetiţa mea are sindromul Down şi mereu am avut grijă, i-am urmărit evoluţia şi când mi se părea ceva în neregulă mergeam imediat la doctor. De data asta, am observat că era palidă şi m-am gândit să-i fac nişte analize”, povesteşte Paula Voinea pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA.
A fost la două spitale, în Slatina şi Caracal, iar când au apărut suspiciuni de leucemie, medicii au trimis-o în Bucureşti. (CITEȘTE ȘI: EPIDEMIE DE GRIPĂ. UNDE FACI TESTUL DE GRIPĂ ȘI CE TREBUIE SĂ ȘTII)
„M-au ţinut opt ore cu fetiţa pe holul spitalului”
Aşa a ajuns Paula Voinea cu fetiţa ei la Spitalul „Marie Curie”. Era 21 ianuarie. „M-au ţinut opt ore cu fetiţa pe holul spitalului. Mergeam cu ea să-i facă o analiză, ne întorceam pe hol. O mai vedea un doctor, reveneam pe hol. Erau mulţi copiii acolo, mulţi tuşeau.
Fetiţa mea era vioaie şi, dacă am stat atâtea ore acolo, am lăsat-o să se joace cu unii dintre ei. Se prefăcea că este doctoriţă şi îi consulta. Într-un final, m-au chemat într-un cabinet şi mi-au spus că micuţa mea este suspectă de leucemie acută. Am simţit cum cade cerul pe mine. Mi-au dat un bilet de trimitere către Fundeni, au zis s-o internez de urgenţă”, mai spune mama copilului.
A doua zi, fetița s-a simţit rău. I s-a confirmat gripa, iar acum este în moarte cerebrală la spitalul din Craiova. (NU RATA, AICI: EPIDEMIE DE GRIPĂ ÎN ROMÂNIA. CUM SE SCHIMBĂ VIAȚA NOASTRĂ)