Fiica Anei Maria Păduraru din Brăila s-a făcut mare și merge la mormântul mamei sale. Copila care avea doar o lună când mama ei s-a stins vorbește cu ea, îi arată jucăriile sale și se poartă de parcă ea ar fi acolo. Imaginile sunt greu de privit și i-au făcut pe mulți să izbucnească în lacrimi.
Micuța care are doar 4 ani și-a luat păpușa și s-a dus la cimitir să i-o arate și mamei sale. Ca orice copil care își dorește să îi vorbească mamei sale, a început „conversația” în fața crucii. A încercat să obțină o confirmare, un răspuns, ce la ea, dar finalul se termina doar într-un „da?” la care Ana Maria nu mai poate spune nimic.
„Doamne, îți rupe sufletul”, „Sărmana femeie, așa tânără s-a stins… odihnă veșnică sufletului ei”, „Câtă durere…” , sunt doar câteva reacții după ce imaginile au devenit virale.
În urmă cu patru ani, toată lumea știa de cazul cutremurător al Anei Maria Păduraru. Tânăra de 19 ani a născut, iar la o lună după aceea, a început să se simtă extrem de rău. Medicii nu i-au dat importanță și au aflat, mult prea târziu, că avea un fragment de placentă uitat în timpul nașterii în corpul ei. S-a îmbolnăvit de septicemie și a pierit în brațele părinților ei.
Fetița sa nici nu a apucat să înțeleagă cine era și a rămas în grija tatălui și a bunilor. Pe data de 3 noiembrie se împlinesc 4 ani de când a avut loc tragedia.
„De vineri i s-a făcut rău, a zis că o doare un picior foarte tare, până când n-a mai putut să meargă. Am chemat ambulanța, a zis să meargă la spital. Știau că este lăuză și n-au dus-o la maternitate, cum e regulă. Au dus-o la Spitalul 3, acolo i s-au făcut raze și i-au zis că are discopatie lombară. I-au dat antiinflamatoare și au trimis-o acasă
Mi-a zis că e suspectă de bacteria meningococ. Meningită. Așa și că ar fi bine să luăm preventiv toți și să îi facem și copilului tratament de profilaxie. Apoi au transferat-o la Terapie Intensivă, unde deja ea nu mai era conștientă, când au transferat-o”, spunea mama ei.
„Am zis: domnule, plătim noi elicopter, tot pe banii noştri, numai să-mi salvez copilul. Dacă dumneavoastră nu mai puteţi, nu mai sunteţi în stare, v-aţi pierdut aicea. A zis doamna doctor: Că ştiţi că am intubat-o, ca starea ei s-a agravat”, spunea tatăl.
(CITEȘTE ȘI: Primele imagini de la înmormântarea Natașei Raab. Ce a apărut în locul unde a fost ținut priveghiul)