Fetelor, Neymar e liber! S-a despărțit de iubită după o discuție despre politică
Neymar şi Bruna Marquezine nu mai formează un cuplu. Ea a dezvăluit că fotbalistul brazilian a luat decizia, iar ea o respectă.
„A fost o decizie care a venit de la el, dar există mult respect, există multă iubire pentru el şi pentru ceea ce am trăit. Nu vorbesc de obicei despre viaţa mea personală. O voi face acum pentru că trebuie să vorbesc însa se va întâmpla doar o singură dată” a spus Bruna, potrivit goal.com.
În presa internaţională au apărut zvonuri despre faptul că cei doi ar fi avut opinii diferite cu privire la politica din Brazilia, însă Bruna Marquezine a negat tot. „Vreau să fie clar că nu a fost acesta motivul. A fost decizia lui, dar păstrăm respectul şi iubirea, totul e în regulă„, a mai spus ea.
Câți bani câștigă Neymar
Atacantul brazilian Neymar câştigă 100.000 de euro pe zi la echipa franceză Paris Saint-Germain, care l-a achiziţionat în această vară de la FC Barcelona.
Conform publicaţiei germane „Der Spiegel”, care citează documente din cadrul anchetei „Football Leaks”, salariul lui Neymar la PSG se ridică la 3.069.250 euro pe lună (36,8 milioane euro pe an), ceea ce înseamnă că brazilianul, conform calculelor aceleiaşi surse, primeşte aproximativ 4.000 de euro pe oră, respectiv 66 euro pe minut la clubul francez.