Fetele de la Survivor România se confruntă cu tot mai multe probleme de sănătate. Raluca Dumitru: ”Îmi cădeau smocuri de păr, în fiecare zi”!

Publicat: 30/06/2021 | 10:58
Fetele de la Survivor România se confruntă cu tot mai multe probleme de sănătate. Raluca Dumitru: ”Îmi cădeau smocuri de păr, în fiecare zi”!

Survivor România este una dintre cele mai dificile competiții, potrivit declarațiilor făcute de concurenții care au pășit în Republica Dominicană. Nu doar condițiile grele în care sunt nevoiți să trăiască îi face să afirme aceste lucruri, dar și problemele medicale cu care se confruntă încă din timpul jocului. Așa cum a fost remarcat, în fiecare sezon, cele care au avut cel mai mult de suferit au fost fetele. 

Să faci față competiției, să intri pe teren și să dai tot ceea ce ai mai bun, în condițiile în care nu ești alimentat și hidratat corespunzător, asta chiar e o dovadă de supraviețuire. Lucrurile se îngreunează atunci când apar și problemele medicale.

În cele două sezoane, fetele s-au confruntat cu probleme medicale mai mari decât ale băieților. Retenția de apă, acumularea kilogramelor, probleme hormonale sunt doar câteva dintre afecțiunile cu care s-au confruntat.

VEZI ȘI ROXANA NEMEȘ, DETALIUL DIN EXPERIENȚA SURVIVOR ROMÂNIA: ERAM ÎNDRĂGOSTITĂ!”

Cu ce probleme se confruntă fetele în junglă

Elena Marin, Roxana Nemeș, Mellina și Raluca Dumitru sunt câteva dintre fetele care au avut probleme de pe urma acestei experiențe. Cea din urmă, fosta asistentă TV, a declarat la întoarcerea în țară că s-a confruntat cu o altfel de problemă.

Potrivit acesteia, a avut o perioadă în care îi cădeau smocuri întregi de păr. Din fericire, problema s-a remediat iar acum lucrurile stau bine din acest punct de vedere.

” Mi-a căzut foarte mult păr în junglă, îmi cădeau smocuri întregi, aproape în fiecare zi. Principala cauză a fost aceea că nu aveam cu ce să mă pieptăn, părul se încâlcea de la dormit sau de la traseele prin apă, nisip și noroi, și nu aveam o perie la dispoziție să pot să-l descurc.

Noi ne spălam doar în mare, iar asta nu ne ajuta prea mult pe noi, fetele cu părul lung”, a povestit Raluca Dumitru pentru WOWbiz.ro.

CITEȘTE ȘI CARE ESTE CEL MAI MARE REGRET AL LUI SEBASTIAN CHITOȘCĂ DUPĂ ELIMINAREA DE LA SURVIVOR ROMÂNIA? ARE LEGĂTURĂ CU ZANNI

Sursă foto:  instagram.com

Delina Filip
Absolventă a "Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării" București. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a lucrat în cele mai importante trusturi de presă din România. S-a alăturat echipei CANCAN.RO în anul 2020, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. citește mai mult