Ferrari ii da 25 milioane de euro lui Hamilton
PARTENERIAT. Ferrari ii pregateste lui Hamilton un sac cu bani si-un scaun comod, intr-una dintre masinile F2007 Darnicie. Scuderia este gata sa-i ofere un salariu de 68 de ori mai mare primului pilot de culoare din Formula 1 Alina Benciu Italienii vor sa profite de haosul de la Mclaren si sa-l inregimenteze pe liderul clasamentului mondial cu steagul cu insemnele „Calutului cabrat”. Campionul mondial en titre, Fernando Alonso, este in conflict deschis cu Lewis Hamilton, dupa incidentele din calificarile de la Marele Premiu al Ungariei. Atunci, spaniolul a fost retrogradat cinci locuri pe grila de start, din cauza ca a intarziat excesiv la boxe, pentru a-si impiedica coechipierul sa iasa pe pista. Cei doi nu-si mai vorbesc de sambata, iar ibericul a dat semne ca ar vrea sa paraseasca echipa, desi mai are contract cu gruparea anglo-germana inca doua sezoane.
Hamilton, coechipier cu Raikkonen?
Se pare ca nu doar Alonso ar pleca, ci si Hamilton. Grupul FIAT, care detine 85% din compania Ferrari, a ordonat Scuderiei sa faca o oferta de 25 de milioane de euro pentru britanicul care face senzatie inca de la sezonul de debut. Ei vad in Hamilton succesorul lui Michael Schumacher, si vor ca, impreuna cu el, sa reconstituie era de dinainte de 2005, cand echipa de la Maranello a castigat cinci titluri mondiale consecutiv. Britanicul ar deveni cel mai bine platit pilot din Formula 1, dupa Kimi Raikkonen, care are un salariu de 32 de milioane de euro pe an. In prezent, desi este lider mondial in clasamentul pilotilor, Lewis Hamilton are un contract cu Mclaren de doar 368.000 de euro. Britanicul l-ar inlocui, astfel, pe Felipe Massa, care nu a dovedit ca are stofa de campion mondial. –