Tehnologia, bat-o vina! Ne-am obisnuit sa vorbim la celular, sa trimitem zeci de mesaje sau sa stam toata ziua in fata computerului si a televizorului. Toate aceste deprinderi fac parte din viata noastra cotidiana si uitam ca sunt extrem de daunatoare. Medicii trag semnale de alarma, riscurile la care ne supunem fiind foarte mari. Iata ce suferinte provoaca aparatura moderna.
Sunteti dependenti de telefonul mobil? Daca raspunsul este negativ, varati mana in buzunar sau in geanta. Nu-i asa ca celularul este acolo si parca va mananca degetele sa dati un telefon sau sa scrieti un mesaj? In aceste conditii, verdictul este clar. Sunteti dependenti, dar nu o recunoasteti. Stiti oare la ce va expuneti stand aproape nonstop cu receptorul la ureche? Desi oamenii de stiinta avertizeaza continuu asupra pericolului pe care celularul il reprezinta pentru sanatatea noastra, putini sunt cei care iau in serios aceste semnale de alarma. Dureri cumplite de cap, cancer si infertilitate, acestea sunt cateva dintre „belelele” cu care ne putem alege daca abuzam de telefonul mobil. De curand, cercetatorii de la Universitatea din Washington au realizat un studiu care demonstreaza cat de daunatoare sunt celularele. Timp de doua ore, oamenii de stiinta au „bombardat”, cu radiatii produse de telefonul mobil, celule recoltate de la cobai. La finalul experimentului s-a constatat ca ADN-ul acestora suferise modificari incredibile, structura celulara ajungand sa semene cu aceea prezenta la tumorile maligne. In plus, potrivit savantilor rusi, copiii care obisnuiesc sa stea cu celularul lipit de ureche au probleme de memorie si dificultati de invatare, iar barbatii care tin telefonul mobil in buzunar sunt predispusi la probleme de fertilitate, undele emise de telefon reducand numarul, mobilitatea, dar si calitatea spermatozoizilor. Nu doar telefoanele sunt nocive. Laptopul, televizorul si castile va afecteaza, de asemenea, mai mult decat va imaginati.