Fericire mare în familia lui Adi de la Vâlcea! Fiul său se însoară: „Nunta va fi anul viitor!”
Este fericire mare în familia artistului Adi de la Vâlcea! Fiul său, Alexandru, se căsătorește! Iar, cu ocazia zilei de naștere a cântărețului, fiul său i-a făcut o surpriză uriașă! Iată detaliile mai jos, în articol.
Adi de la Vâlcea are motive de sărbătoare! Cântărețul în vârstă de 50 de ani a mărturisit, în cadrul unei emisiuni de televiziune, faptul că fiul său urmează să facă pasul cel mare, lucru ce l-a bucurat enorm! Mai mult decât atât, artistul a mai mărturisit că i-a făcut o surpriză foarte frumoasă, cu ocazia zilei sale de naștere. Artistul a împlinit 50 de ani pe 24 ianuarie.
„Băiatul meu mi-a făcut cel mai frumos cadou de ziua mea, a fost la mine la ora 12 noaptea. Băiatul meu s-a mutat cu soția lui, cu viitoarea lui soție, nora mea, și acum sunt singur, suntem doar eu și Cris în casă, ceea ce pentru mine a fost un șoc mult timp. La ora 12 noaptea a intrat pe ușă, în dormitor la mine, băiatul meu. Aceea a fost o surpriză care mi-a mers la inimă”, a mărturisit artistul.
Vezi și ADI DE LA VÂLCEA TUNĂ ȘI FULGERĂ. CE A PĂȚIT ARTISTUL: ”SUNTEM FURAŢI ÎNTR-UN MARE FEL!”
Adi de la Vâlcea: „Și nepoți vreau să îmi facă”
Mai mult decât atât, Adi de la Vâlcea a mărturisit că abia așteaptă să devină bunic, iar nunta fiului său va avea loc anul viitor. În plus, mărturisește artistul, nu dorește să cânte la nunta fiului său, pentru că nu ar fi firesc.
„Și nepoți vreau să îmi facă. Nunta va fi anul viitor! Nu vreau să cânt la nunta băiatului meu, nu este firesc să cânt la nunta lui. Nici dacă nu mă lăsam de cântat, tot n-aș fi cântat. O să avem artiști care vor cânta. O să o facem în cursul săptămânii, nu o să o facem în weekend, pentru că noi nu putem. Eu le-am propus asta, dar nu au vrut. Eu le-am propus să mergem undeva în străinătate, pe un yacht, frumos, familia și prietenii. Mi-ar fi plăcut mie, dar nu eu decid”, a mai mărturisit Adi de la Vâlcea.