Fereste-ti copilul de accidentele provocate de jucarii
Ionela Chircu Sarbatorile de iarna se apropie cu pasi repezi. In curand, Mos Nicolae le va lasa dulciuri si jucarii in ghete copiilor cuminti, iar Mos Craciun le va pune cadourile mult asteptate sub brad. Daca esti parinte, trebuie insa sa stii ca nu orice jucarie frumoasa si atragatoare i se potriveste copilului tau.
Obiectele de joaca iti pot baga copilul in spital
Specialistii avertizeaza asupra faptului ca multe jucarii cauzeaza imbolnavirea sau accidentarea micutilor. Am avut foarte multe cazuri in care copiii au ajuns la noi la spital inecati cu ochi de papusi, nasturi smulsi de la hainutele papusilor, puf de la ursuletii de plus, piese de la diverse jocuri etc. Majoritatea sunt copii cu varste intre 3 si 5 ani. Cazurile mai usoare se salveaza, dar au fost si situatii in care copiii au murit sufocati cu obiectele inghitite, ne-a spus dr. Emilia Crisan, directorul medical al Institutului Marius Nasta. De asemenea, spitalele de urgenta si cele de oftalmologie din tara au frecvent pacienti de 3-4 ani cu probleme oculare cauzate de jocul cu obiecte taioase sau cu varful ascutit.
Ce jucarii trebuie sa-i faci cadou?
Cele mai potrivite sunt considerate jocurile de creatie care ii permit copilului sa-si dezvolte imaginatia, sa-si exprime sentimentele sau sa-si foloseasca logica si mobilitatea. Printre cele mai potrivite se dovedesc a fi instrumentele muzicale, jocurile cu vesela, cele de constructii si de artizanat. Evita sa-i faci cadou o jucarie de plus careia ii cade puful, o trusa medicala care are obiecte taioase si orice alte jucarii cu varf ascutit sau muchii care taie.
Cum alegi jucariile in conditii de siguranta?
In functie de varsta! Asigura-te ca jucaria pe care intentionezi sa o faci cadou copilului este potrivita pentru varsta acestuia! Daca un joc nu este recomandat copiilor sub 3 ani de exemplu, atunci el poate sa contina piese mici pe care le-ar putea inghiti.
Fii sigur ca iei un lucru de calitate!
Verifica daca jucaria este corect montata si nu este usor de spart! Copilul are tendinta de a apuca cu manutele sau cu gurita obiectele mici care se afla pe suprafata jucariilor. Verifica gradul de periculozitate al ingredientelor! Gandeste-te daca nu cumva culorile folosite la fabricarea jucariei contin substante periculoase pentru copil. Asigura-te ca pe ambalajele lor scrie ca vopselurile utilizate nu sunt toxice!