Fenomenul Netflix care i-a readus în atenție: Frații Menendez ar putea ieși din închisoare pentru bună purtare!
Frații Menendez sunt cu un pas mai aproape de libertate, după ce procurorul George Gascón a recomandat instanței modificarea sentinței. Anunțul a fost făcut joi chiar de Gascón, care a explicat că Erik și Lyle Menendez nu ar fi achitați, ci pur și simplu le-ar fi schimbată sentința.
Cei doi se află în penitenciar de peste 30 de ani, după ce au fost condamnați la închisoare pe viață fără posibilitatea eliberării condiționate pentru uciderea părinților lor.
Acum, însă, procurorul propune ca ambii să fie condamnați pentru crimă, faptă pentru care ar putea primi o pedeapsă de la 50 de ani la închisoare pe viață, dar cu posibilitatea eliberării condiționate, arată TMZ.
Dat fiind că ambii aveau sub 26 de ani în momentul săvârșirii crimelor, legea din California spune că ar putea fi eliberați „imediat”.
„După o analizare foarte atentă a tuturor argumentelor ambelor părți, am ajuns într-un punct în care cred că, potrivit legii, modificarea sentinței este soluția potrivită. Ceea ce înseamnă că, în acest caz particular, vom recomanda instanței de judecată modificarea sentinței la închisoare pe viață fără posibilitatea eliberării condiționate și condamnarea lor pentru crimă. Deoarece vorbim de două crime, pedeapsa ar fi de la 50 de ani până la închisoarea pe viață. Cu toate acestea, având în vedere că aveau sub 26 de ani la momentul în care au avut loc aceste crime, ei vor fi eligibili pentru eliberare condiționată imediat”, a declarat procurorul într-o conferință de presă.
Frații Menendez au devenit faimoși datorită unui serial produs de Netflix
Cazul fraților Lyle și Erik Menendez a devenit extrem de cunoscut la nivel mondial după ce a fost popularizat de producția Netflix „Monsters: The Lyle and Erik Menendez Story”.
Frații Erik și Lyle Menendez și-au ucis părinții, Jose și Mary Louise Menendez, în 1989 sub pretextul abuzurilor repetate suferite în decursul anilor. La momentul comiterii crimei, cei doi frați aveau 18, respectiv 21 de ani.
Parchetul informează acum că Erik și Lyle au fost deținuți onești și nu mai prezintă un risc pentru siguranța publică, așa că nu există niciun motiv pentru ca aceștia să rămână în închisoare.
Decizia îi va aparține, însă, unui judecător, iar o decizie în acest sens ar putea fi luată în aproximativ o lună.
CITEȘTE ȘI: SOARTA FRAȚILOR MENENDEZ VA FI HOTĂRÂTĂ ÎN CURÂND! PROCURORII VOR DECIDE DACĂ VOR FI ELIBERAȚI SAU NU
This browser does not support the video element.