Atacantul croat al FC Botoşani, Marko Dugandzic, este de departe revelația acestui început de an în Liga 1.
Transferat în această iarnă de la Osijek din postura de jucător liber de contract vârful în vârstă de 25 de ani a înscris în toate meciurile jucate pentru FC Botoşani în Liga 1. După cele patru goluri înscrise în fiecare meci din finalul sezonului regular care au adus FC Botoșani 12 puncte în clasament, Dugandzic a marcat de două ori contra FCSB-ului, în duelul din prima rundă a play-off-ului, în duelul încheiat nedecis 2-2.
„Aşa cum am mai spus, am început bine. Am jucat bine în pre sezon şi acum am făcut-o la fel. Trebuie să câştigăm mai multe partide, acesta este un punct istoric pentru noi, pentru că de fiecare dată am pierdut contra FCSB-ului. Am crezut în mine şi trebuia să vin în vară aici, dar am rămas în Croaţia. Am jucat bine în pregătiri şi sper să o ţin tot aşa. Managerul meu m-a sunat, la fel şi antrenorul care mă dorea de mai mult timp. Am văzut o reacţie bună din partea clubului, apoi am ajuns aici şi totul mi s-a părut în regulă”, a declarat Marko Dugandzic.
Din păcate pentru el, imediat după ce a marcat al doilea gol, croatul a cerut sichimbare, confruntrându-se cu o problemă medicală.
„După meciul cu Poli Iaşi am simţit o durere la adductori, o durere pe care am simţit-o toată săptămâna. Sper că nu e nimic grav, dar am preferat să nu risc, de aceea am ales să fiu schimbat. Obiectivul meu? Să marchez meci de meci şi să câştige echipa mea cât mai multe meciuri”, a conchis Dugandzic.
Cu cele două goluri marcate în poarta FCSB, atacantul croat al FC Botoșani a ajuns la șase goluri în cinci partide în Liga 1.