Fenomene extreme în România! Ne așteaptă temperaturi fără precedent, după furtunile care au făcut prăpăd
Fenomene extreme în România! Ne așteaptă temperaturi fără precedent, după furtunile care au făcut prăpăd. În intervalul 2-6 iunie ne apropiem de valori de 33 de grade Celsius, dar putem resimţi chiar 35 de grade.
Şefa ANM, Elena Mateescu, a explicat faptul că fenomenele extreme din ultimele zile sunt favorizate de temperaturile crescute şi de cantitatea mai mare de umezeală care se acumulează în atmosferă.
„Este o perioadă favorabilă pentru producerea acestor tipuri de fenomene, pentru că temperaturile în creştere pe parcursul zilei, căldura acumulată cu o cantitate mai mare de umezeală în atmosferă, reprezintă ingredientele principale pentru dezvoltarea unor astfel de sisteme convective generatoare de furtuni”, declarat șefa ANM, Elena Mateescu, la Antena 3.
VEZI ŞI: ANUNȚUL FĂCUT DE ANM! VREMEA O IA RAZNA DIN NOU. CE TEMPERATURI NE AȘTEAPTĂ ÎN PRIMA LUNĂ DE VARĂ
În ceea ce priveşte temperaturile de la începutul lunii iunie, şefa ANM a adăugat: „Mâine (miercuri, 1 iunie 2022 – n.red.) consemnăm valori de până la 31 de grade şi cel mai călduros interval, cel puţin din prima săptămâna a lunii iunie, se va înregistra în intervalul 2-6 iunie când ne apropiem de valori de 33 de grade Celsius şi această cantitate mare de umezeală în atmosferă va genera şi un disconfort relativ ridicat”.
Potrivit directorului ANM, vom resimţi temperaturile ca fiind mai mult de 33-34 de grade.
„Putem resimţi chiar 35 de grade, pragul unei zile de caniculă”, a avertizat Elena Mateescu.
Mai mult, aceasta a declarat că nu este exclus ca şi în zilele următoare să avem manifestări de instabilitate atmosferică, averse torenţiale însoţite de vijelii şi izolat căderi de grindină.
Prognoza ANM. Cum va fi vremea în România, în luna iunie 2022
Săptămâna 30.05.2022 – 06.06.2022
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval în regiunile nordice și centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice. Cantitățile de precipitații vor fi local excedentare în regiunile sudvestice, centrale și nord-estice, precum și la munte, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
Săptămâna 06.06.2022 – 13.06.2022
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile extracarpatice. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar în majoritatea regiunilor.
Săptămâna 13.06.2022 – 20.06.2022
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice acestei săptămâni, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor avea o tendință spre deficit în majoritatea regiunilor, dar mai ales în zona Carpaților Occidentali.