Meteorologii anunță ploi torențiale, în Capitală, pentru zilele de sâmbătă și duminică. Vântul va avea intensificări, dar temperaturile maxime pot atinge 26 de grade.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în cursul după-amiezelor de sâmbătă și duminică vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului.
Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de 10 – 20 l/mp și izolat peste 25 l/mp. (CITEȘTE ȘI: COȘMARUL CLIMATIC AMENINȚĂ ROMÂNIA? EXPLICAȚIA DATĂ DE CLIMATOLOGUL ROXANA BOJARIU)
Temperaturile maxime vor fi de 23 – 26 de grade, dar pentru luni meteorologii anunță temperaturi maxime mai scăzute, situate în jurul valorii de 20 de grade.
Temperaturile minime vor fi cuprinse în general între 12 și 14 grade. (NU RATA: ALERTĂ METEO! COD GALBEN DE PLOI, VIJELII ȘI GRINDINĂ ÎN APROAPE TOATĂ ȚARA)
Cu o zi în urmă, o furtună aproape a devastat Bucureștiul. „Pâna în acest moment, ca urmare a codului meteo portocaliu, în București au fost înregistrate 9 cazuri:
5 acumulări de apă în subsolul cladirilor, curților sau carosabil
4 copaci căzuti pe carosabil
Str. Slăvești, copac pe carosabil
Str Govora nr. 5, copac căzut
Aleea Barajul Lotru, copac căzut
Str. Radu Beller nr. 25, copac căzut
Calea Văcărești, pod Mihai Bravu, apă acumulată pe carosabil
Str. Mărului, acumulare de apă în locuință
Bd. Kiseleff, copac căzut pe carosabil
Str. Nucului, acumulare de apă în locuință
Spitalul Sf. Ioan, acumulare de apă în subsol”, a anunțat ISUBIF.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime. A fost, de asemenea, remis mesaj de informare a populației prin sistemul RoAlert.
Sursa foto: Pixabay.com