Fenomen meteo spectaculos într-un lac din provincia canadiană Ontario. Turiștii și localnicii din zonă au venit să admire milioanele de sfere de gheață care s-au format deasupra apei. Care este explicația specialiștilor, dar și cât de mari pot crește aceste bile înghețate în lac.
La începutul acestui an, Canada și Statele Unite ale Americii au fost lovite de un val de frig extrem. Stațiile meteo au înregistrat temperaturi de până la -37 grade Celsius. Zeci de milioane de locuitori au avut de suferit, iar în Canada, mai multe orașe s-au aflat sub avertizare de viscol și frig extrem. În Statele Unite ale Americii, la începutul lunii februarie, 11 oameni au murit din cauza frigului.
Zilele acestea, din cauza temperaturilor scăzute și a gerului care încă persistă în Canada, turiștii și localnicii au putut avea ocazia să observe un fenomen al naturii spectaculos. Specialiștii spun că fenomenul meteo, care poate fi urmărit în Ontario, se numește ”împingerea gheții”.
”Împingerea gheții” a avut loc pe un lac de lângă cascada Niagara din cauza vântului puternic, al ninsorilor și al temperaturilor scăzute din ultima perioadă din Canada. Deasupra apei se poate observa o ”pătură” de bile uriașe de gheață. Întrucât bilele de gheață sunt privite ca un fenomen meteo petrecut în iernile foarte geroase, specialiștii au și o explicație. Sferele sunt formate și modelate datorită valurilor care mișcă bucățile de gheață desprinse de la mal. Astfel, mișcarea constantă a valurilor poate duce la mărirea sferelor până când ajung să cântărească dezi de kilograme.