Un fenomen bizar a avut loc, azi, pe litoral. Deşi afară era cald şi frumos, în doar câteva minute plaja a fost acoperită de o ceaţă densă şi foarte răcoroasă. La început, turiştii s-au speriat, neştiind ce se întâmplă.
În ciuda acestui fenomen ciudat, meteorologii au anunţat că acest final de săptămână va fi unul călduros în toată ţara.
„La o anumită temperatură, cantitatea de vapori din aer se măreşte substanţial mai ales în urma evaporării intense a apei din sol, astfel că aceştia pot să devină saturaţi prin răcire, dacă temperatura aerului coboară mai jos de aşa-numitul «punct de rouă». În această stare vaporii nu mai pot să se afle numai în stare gazoasă şi încep să se condenseze în mici picături de apă care, fiind în suspensie în straturile de aer de la suprafaţa solului, micşorează transparenţa aerului, provocând fenomenul căruia îi spunem ceaţă”, a precizat Dan Bureţea, profesor de Fizică, citat de Kanal D.