Tot mai multe gravide prefera sa-si aduca micutii pe lume prin cezariana. Potrivit medicilor ginecologi, majoritatea statelor europene si americane inregistreaza o crestere spectaculoasa a nasterilor prin cezariana in detrimentul celei naturale.
Scaderea riscului de aparitie a culpei medicale, comoditatea nasterii programate, eliminarea necesitatii monitorizarii pacientei in timpul travaliului, nasterile multiple, cezariana la o nastere anterioara si bazinul pelvin de dimensiuni reduse sunt principalii factori care cresc numarul cezarienelor. Totusi, specialistii sustin ca nasterea naturala are mult mai multe beneficii asupra sanatatii femeilor. „Atuurile unei nasteri vaginale sunt multiple. Este vorba despre durata perioadei de recuperare, intensitatea interactivitatii mama-fat, comunicarea cu medicul, impactul psihic al procesului nasterii asupra maternitatii, implicatiile legate de alaptare si reluarea activitatii sexuale”, a spus prof. dr. Radu Vladareanu, seful sectiei de Obstetrica-Ginecologie din cadrul Spitalului Elias, cu ocazia celui de al XV-lea Congres National de Obstetrica-Ginecologie.