Femeile din Arabia Saudita au primit drept de vot
Aceasta este prima data cand femeile saudite primesc drept de vot si de a fi alese intr-un scrutin in acest regat ultraconservator, unde sunt organizate doar alegeri municipale, informeaza Mediafax.
„Incepand cu viitorul mandat, femeia va avea dreptul sa candideze la consiliile municipale si sa voteze in cadrul principiilor islamului”, a declarat regele Abdallah.
„Am decis, de asemenea, ca femeile sa participe la Majlis al-Shura ca membri, incepand cu viitorul mandat”, a adaugat suveranul.
Alegerile municipale vor avea loc joi, a doua oara in istoria regatului, iar femeile vor ramane excluse. In urma acestui scrutin vor fi alesi jumatate dintre cei 285 de consilieri municipali, cealalta jumatate fiind desemnata de regat.
Majlis al-Shura a recomandat ca femeilor sa li se acorde drept de vot, dar nu si dreptul de a candida la viitoarele alegeri locale, care vor avea loc peste patru ani, potrivit unor surse oficiale.