Un bărbat a fost reținut și un al doilea internat la Institutul Socola în cazul femeii găsite fără suflare, la finele săptămânii trecute, pe un câmp din Iași. (VEZI AICI: FEMEIE MOARTĂ, DESCOPERITĂ PE JUMĂTATE DEZBRĂCATĂ PE UN CÂMP DIN IAȘI)
Deși autorii au fost identificați încă de duminică, procurorii ieșeni au reușit să afle identitatea victimei abia astăzi. Este vorba de o femeie de 59 de ani, din municipiul Iași, care era chiar mătușa unuia dintre suspecți, Narcis Sân. Acesta din urmă va fi prezentat judecătorilor azi, cu propunere de arestare preventivă.
Potrivit unor surse judiciare, cei doi suspecți și victima au băut împreună, vineri, 3 ianuarie, într-un bar din Iași. Ulterior, cei doi i-ar fi propus să întreţină cu ei raporturi sexuale, însă femeia a refuzat. Femeia a fost bruscată şi lovită cu pumnii şi picioarele, rănile provocându-i decesul.
Corpul ei a fost apoi aruncat pe un câmp din cartierul ieșean Dallas, unde a fost găsit de un trecător. Peste 200 de persoane au fost audiate în acest caz.
După mai multe ore de audieri, cei doi suspecții ar fi recunoscut crima, unul dintre ei susținând însă că ar avea afecțiuni psihice. Acesta a fost, de altfel, și motivul pentru care bărbatul a fost internat la Institutul de Psihiatrie „Socola”.