Horațiu Moldovan a uimit pe toată lumea cu performanța sa în meciurile de calificare pentru EURO 2024. Portarul naționalei a reușit să schimbe decisiv scorul, dar o femeie extrem de specială din viața sa nu a apucat să-i vadă performanța. În cadrul unui interviu, fotbalistul atât de râvnit a vorbit despre cea care a plecat prea devreme de lângă el.
Portarul și-a demonstrat, la cei 25 de ani ai săi, potențialul și are șanse mari să fie ofertat pe sume fabuloase. Totuși, draga sa bunică nu a apucat să-l felicite. Ea a fost cea care l-a dus la fotbal de când era doar un copil și a avut încredere că va reuși. În semn de mulțumire, i-a dat, în urmă cu mulți ani, primii săi bani câștigați:
„Primii mei bani în fotbal i-am câştigat la un turneu al şcolilor, «Campionii Clujului», am luat locul 1 şi am câştigat 500 de lei. Am mers şi i-am dat bunicii mele, Dumnezeu s-o ierte!, care m-a dus peste tot la fotbal, stătea după mine oriunde. Aşa am simţit eu în momentul ăla”, a declarat Moldovan, conform Gsp.
Prima echipă la care a jucat este CFR Cluj, apoi a ajuns la FC Hermannstadt, Energeticianul Târgu Jiu, Ripensia Timişoara, Sepsi şi UTA Arad. Acum joacă atât la națională, cât și la Rapid, din 2021, dar sunt șanse să își schimbe destinul, după succesul la EURO 2024.
(CITEȘTE ȘI: Au scris istorie! ”Tricolorii” lui Edi Iordănescu s-au calificat la EURO 2024 fără înfrângere!)
Portarul a semnat cu Rapid în ianuarie 2021 și are contractul până în anul 2025. Clauza pe care ar trebui să o plătească, în cazul în care pleacă înainte de termen, este de 800.000 de euro, dar există șanse să uite de Giulești, așa cum spune chiar acționarul de la Rapid:
„Da, așa este (n.r. dacă ar putea Rapid să primească o ofertă de nerefuzat). E singurul despre care putem spune că avem o frică să îl pierdem în iarnă. Dar eu sper să nu și să plece după ce devenim campioni.
Are o clauză de reziliere și nu vreau să zic mai mult că mi-e frică. Dacă îi va fi plătită și va vrea să plece va trebui să îl lăsăm. Dar cred că este singurul dintre titulari în afara de Borza, care are o clauză mult mai mare, la care mi-e frică pentru că s-ar putea să plece în iarnă.
Aș vrea să plece, dar după ce luăm titlul sau cupa și ne realizăm obiectivele în acest sezon. E o clauză pe care cei de afară ar putea să o plătească. Contractul e prelungit, dar clauza de reziliere e clauză de reziliere. Adică nu contează că noi avem contract cu el pe o perioadă mai lungă”, a declarat Victor Angelescu la Fanatik.ro.