Femeia din imagine a fost însărcinată din 2004 până în 2019, continuu. Cum a fost posibil așa ceva

Publicat: 30/07/2022 | 11:49
Femeia care a fost însărcinată 16 ani Sursă foto: Tiktok

Pare incredibil, dar este adevărat! O femeie originară din California a stat timp de 16 ani însărcinată. Americanca a dat naștere la 12 copii, iar acum nu îi vine să creadă cât de ciudat se simte că nu mai poartă în pântece încă un bebeluș.

Iris Purnell (38 de ani) a dus până la capăt 12 sarcini, iar timp de 16 ani a stat non-stop gravidă cu câte un bebeluș. Mama care poate fi considerată o campioană, spune că încă se obișnuiește cu ideea că ea nu mai este însărcinată.

VEZI ȘI: O FETIȚĂ DE 9 ANI A MURIT DUPĂ CE A ÎNCERCAT O PROVOCARE PERICULOASĂ PE TIKTOK. PĂRINȚII FETEI CER SĂ SE FACĂ DREPTATE ȘI TRANSMIT UN SEMNAL DE ALARMĂ

Iris a trecut prin 6 operații de cezariană

De asemenea, americanca susține că ar mai fi putut să care încă un copil în pântece și că i-ar plăcea la nebunie. Iris a mai precizat că nu toate sarcinile sale au fost ușoare și că a trecut prin 6 operații prin cezariană.

Iris, care este coregraf, l-a cunoscut pe Cordell, soțul ei, care lucra ca dansator internațional, în 2005. La acea vreme, perechea avea fiecare câte un fiu de șase luni. Iris a fost mama lui Malikhai, în timp ce Cordell a fost tatăl copilului Junior. Ei s-au căsătorit cu puțin timp înainte de a mai avea 10 copii în succesiune rapidă: Jahni, 15, Trinity, 13, Messiah, 11, JoJo, 10, Love, 9, Seven, 8, Michael, 6, Royal, 5, Heavenly, 4 și Hope, 3.

Întreaga familie a lui Iris Sursă foto: Tiktok

Iris filmează multe coregrafii de dans în familie, partajându-le pe canalul ei popular de YouTube și paginile TikTok.

Reacțiile persoanelor care află cât timp a stat Iris însărcinată

Mama celor 12 copii a devenit recent virală după ce a distribuit un videoclip care dezvăluie că a fost însărcinată în fiecare an timp de 16 ani consecutiv. Urmăritorii lui Iris de pe Tiktok au fost uimiți de faptul că ea și-a petrecut aproape două decenii purtând în pântece 12 copii, potrivit NyPost.

”Ați rămas însărcinată de 16 ani? Mama, stresul copiilor și stresul corpului meu nu au putut face asta!”

Între timp, un adolescent de pe rețeaua de socializare s-a mirat de realizarea lui Iris și i-a transmis următorul mesaj: ”Ea a fost însărcinată toată viața mea!”.

Se pare că nu toată lumea a fost la fel de încântată de familia imensă a celor doi dansatori: „Îmi pare rău, dar n-aș putea NICIODATĂ să am atât de mulți copii”, a mai comentat cineva, pe TikTok.

CITEȘTE ȘI: EVA MĂRUȚĂ A DEVENIT VIRALĂ PE TIKTOK. REPLICA AMUZANTĂ CARE A FĂCUT-O FAIMOASĂ PE REȚEAUA DE SOCIALIZARE

Andreea Bolocan
Absolventă a Universității București, Facultatea de Administrație și Afaceri, profilul Business Administration. Lucrează de 5 ani în presă. Până de curând a fost și instructor de tenis de câmp. În prezent este redactor la CANCAN.RO, ce aparține de trustul GÂNDUL MEDIA NETWORK S.R.L. ... citește mai mult