Femeia care i-a schimbat viaţa lui Smiley. Visa să devină chirurg: „A zis că n-am nicio şansă”

Publicat: 13/04/2024 | 20:39
Smiley, noul rege al concertelor de Crăciun: cere 11.000 de euro pentru un spectacol!

Smiley este unul dintre cei mai apreciați și îndrăgiți artiști din țara noastră. Pe numele său real Andrei Maria, artistul se bucură de succes atât pe plan profesional cât și personal, având o familie frumoasă alături de soția sa Gina Pistol. Iată cine l-a îndrumat pe cântăreț să înceapă o carieră în industria muzicală!

Partenerul Ginei Pistol a abordat pentru prima oară subiectul începutului său în carieră și a dezvăluit cine a fost cel care a avut încredere că va deveni muzician.

Smiley a visat încă din copilărie să atingă succesul de care se bucură astăzi, dar nici măcar el nu a avut încredere că acest lucru ar putea fi posibil.

Citește și: SMILEY ȘI GINA PISTOL, VACANȚĂ ATIPICĂ! CEI DOI AU PARTICIPAT LA UN RITUAL DE EXORCIZARE ÎN BALI

Cine l-a îndrumat pe Smiley să devină artist. Cântărețul a dezvăluit totul abia acum

Cu toate acestea, profesoara lui de muzica a recunoscut talentul său și l-a încurajat să urmeze calea artistică. Astfel speranțele părinților săi de a-l vedea medic chirurg au fost spulberate. Juratul de la Vocea României a fost sincer în podcastul moderat de Damian Drăghici și a împărtășit întreaga sa experiență.

„Visam să fiu faimos și celebru. Visam de mic, dar inconștient. Eu când m-am apucat de chitară în clasa a 5-a, profesoara m-a întrebat ce vreau să mă fac.

Eu mă gândeam, aveam așa în cap. Ziceam că mă fac aviator ca tata, mama îmi spunea să mă fac medic chirurg, să fac nu știu ce. Și eu asta ziceam, că o să mă fac medic chirurg.

Profesoara mea mereu râdea și îmi zicea: „Sigur o să te faci tu medic chirurg”. Eu eram și foarte bun la școală și cumva mă gândeam că dacă învăț, o să ajung ce îmi propun, dacă muncesc suficient de mult. Profesoara mea de chitară văzând că sunt talentat a zis că nu am nicio șansă să mă fac chirurg. Acum eu nu știu dacă ea râdea și zicea așa pentru că nu eram în stare să mă fac chirurg sau dacă ea a văzut o altă cale.

Nu știu dacă visam că o să fiu cine sunt astăzi, dar visam că o să cânt pe scene mari, că o să fac muzică și că o să-mi asculte oamenii muzica. Eu visez, îți dai seama, la nivelul cel mai mare, dar știi cum e, fiecare are un drum ”, a dezvăluit Smiley în podcastul lui Damian Drăghici.

Citește și: SMILEY AR FI ÎNCERCAT SĂ SALVEZE CĂSNICIA DE 16 ANI A LUI CRBL CU ELENA. CE I-AR FI SPUS ARTISTUL CU DOAR CÂTEVA ZILE ÎNAINTE DE ANUNȚUL CARE A CUTREMURAT SHOWBIZUL