Femei XXL, „cobai” pentru un test stiintific
VARIANTA. Specialistii spun ca doamnele care au probleme mari cu silueta pot slabi prin sedinte de psihoterapie Cercertare. Un psihoterapeut din Iasi cauta voluntare cu forme rubensiene pentru un studiu care le-ar putea ajuta sa piarda in greutate Claudia Voicu Kilogramele in plus sunt un motiv de stres pentru cea mai mare parte a femeilor, dar problema devine si mai suparatoare atunci cand se depaseste cu mult greutatea normala. Statisticile arata ca aproximativ 30% din populatia adulta a Romaniei sufera de obezitate, o afectiune de care nu se scapa atat de usor. Si totusi, un psihoterapeut din Iasi este hotarat sa demonstreze contrariul. Mihaela Schiopu „recruteaza” voluntare pentru un studiu stiintific, in urma caruia participantele ar putea pierde un numar semnificativ de kilograme. Conditia pentru a fi acceptate sa ia parte la acest studiu este sa aiba varsta cuprinsa intre 20 si 25 de ani si sa nu fi suferit de vreo boala cronica. „Vreau sa imi dau teza de doctorat pe aceasta tema. Conform unei alte cercetari stiintifice, este nevoie de doua grupuri: unul experimental si unul de suport. Fiecare este format din aproximativ 10-15 femei, care se vor intalni cu aceeasi frecventa. Vreau sa demonstrez ca aceia care fac parte din grupul experimental pot slabi prin psihoterapie, care combina tehnicile de hipnoza cu acelea de relaxare”, ne-a spus Mihaela Schiopu. Ea sustine ca „subiectii” trebuie sa faca 20 de sedinte de psihoterapie, in urma fiecareia dintre acestea urmand sa piarda jumatate de kilogram. „Practic, aceasta va fi cea de-a doua parte a experimentului meu. In urma primei parti, mi s-a confirmat ca se poate pierde in greutate prin acest procedeu. Avantajul lor este ca pot slabi, iar al meu ca pot folosi studiul la doctorat”, ne-a mai spus psihoterapeutul. La acest inedit studiu stiintific se pot inscrie persoane din orice zona a tarii. 30% din populatia adulta a Romaniei sufera de obezitate