De cateva ore bune, Costi Ionita si Celia se scalda la malul marii intr-un lux orbitor. Masini de epoca, un iaht scos parca din cutie si o companie sexy de invidiat, care l-ar scoate din circulatie chiar si pe Hugh Hefner, taticul "Playboy", toate sunt la discretia lor, cu ocazia venirii lui Mohombi pe litoralul romanesc pentru filmarile unui videoclip.
De cand a batut palma cu Mohombi, iar artistul suedezo-congolez a acceptat colaborarea cu Celia, Costi Ionita si-a pus in cap sa filmeze cel mai sclipitor videoclip pe care l-a realizat vreodata in viata sa.
Cunoscut publicului din Romania pentru hitul sau international „Bumpy Ride” sau featuring-ul cu Pitbull, „Suave”, Mohombi a sosit la noi in cursul zilei de ieri, iar astazi a inceput filmarile videoclipului piesei „Love 2 celebrate”, o melodie produsa de nimeni altul decat de Costi Ionita, alias Dr. Costi, pe care a inregistrat-o alaturi de Celia.
Asa cum ne-a obisnuit, ca sa-si impresioneze invitatul celebru, Costi s-a dat peste cap si a investit in accesoriile si recuzita folosita la filmari tot luxul si sclipiciul lumii bogate.
A inceput cu un iaht de toata frumusetea, pe care l-a intesat cu fete alese pe spranceana, si a continuat cu masina de epoca a lui Radu Mazare, un Morgan cu plafonul aurit, care i-a asteptat cand ambarcatiunea a fost trasa la mal. Inconjurat de fetele frumoase care il copleseau cu zambete si il imbiau din priviri, Mohombi s-a simtit mai ceva ca un pasa, fiind escortat in permanenta de Costi si oamenii sai.
Nici Costi nu s-a lasat mai prejos si s-a echipat si comportat ca si cum s-ar fi aflat la Saint-Tropez, nu pe litoralul romanesc. Si ca sa fie o data memorabila, in aceasta seara, Mohombi va sustine un concert intr-un club de fite din Mamaia, alaturi de Nayer si Celia.