Feli a refuzat să cânte într-un sat din Mureș pentru că “nu a fost băgată în seamă”. “Cum și-a cerut scuze artista
Duminică, 27 august, Feli trebuia să susțină un concert la zilele orașului din comuna Deda, județul Mureș. Fanii se așteptau să o vadă pe artistă pe scenă, dar cântăreața a decis să plece acasă. Ulterior, a spus întreaga poveste pe rețelele de socializare.
Vedeta a mărturisit că a fost pusă într-o ipostază extrem de incomodă în Deda. După o oră și jumătate în care li s-a spus că mai durează doar 5 minute, membrii formației și-au pierdut răbdarea și au plecat spre Capitală. Feli a spus că va reveni următoarea zi cu explicații.
„Mesaj pentru locuitorii comunei Deda, județul Mureş.
Îmi pare extrem de rău că nu am mai urcat pe scenă în seara asta, dar din cauza proastei organizări nu s-a mai ținut concertul.
Eu și trupa mea am fost prezenți atât la probele de sunet, cât și la scenă seara, ne-am respectat obligațiile aşa cum se întâmplă dintotdeauna. Toată ziua, inclusiv seara, NU am fost băgați în seama, ba mai mult, am fost ignorați.
Am aşteptat de aproape 1 oră și jumătate să intram pe scenă după „În 5 minute intrați”.
Eu am o mare iubire și respect faţă de publicul care vine la concertele mele. Cine a fost vreodată la un concert al meu, știe.
O să revin mâine cu un story despre întreaga poveste.
Îmi pare rău, dar pentru mine pe primul loc în legătura cu un om sunt OMENIA şi RESPECTUL. În seara asta, din cauza proastei organizări nu am avut parte de niciuna din cele două”, a spus ea pe Instagram.
De ce n-a urcat, de fapt, Feli pe scenă
Cântăreața s-a ținut de promisiune și a revenit cu explicații către fanii săi. Feli a povestit că întreaga problemă a fost proasta organizare și lipsa de comunicare. Experiența cu cei din Deda i-a lăsat un gust amar. Pe de altă parte, le-a cerut mii de scuze celor care ar fi vrut să o vadă pe scenă și care au venit poate fix pentru ea și formația sa.
„Am ajuns azi dimineață la nu mai știu, 6, la 7 am adormit. Am venit din comuna Deda, județul Mureș, seara târziu, către casă. Am ales să nu mai stăm să mai dormim acolo și să venim acasă. Ieri trebuia, cum și ziceam, să vă cântăm, să ne bucurăm împreună, să facem schimb de energie frumoasă, dar din cauza unei foarte proaste organizări, nu s-a mai putut întâmpla treaba asta. Eu regret din tot sufletul meu, îmi cer scuze eu oamenilor care au venit la concert, au așteptat. Poate au așteptat cu copilași mici ca noi să urcăm pe scenă, dar n-au avut cu cine lucra.
Eu și trupa mea, de 8 ani, de toți anii, am cântat în toate condițiile și necondițiile, din iubire pentru muzică și din iubire pentru oameni. Mie niciodată nu mi s-a mai întâmplat ce mi s-a întâmplat aseară acolo, cu repet și subliniez, organizatorii care nu au organizat nimic. A fost o zi destul de nașpa, urâtă emoțional, fizic, psihic, emoțional. Efectiv am ajuns la scenă să facem probele de sunet, așa cum spuneam în story-ul anterior. Nu am fost băgați în seamă ”, a completat artista.
(CITEȘTE ȘI: Problemele prin care trece Feli Donose cu fiica sa în vârstă de 4 ani. „Au durut atât de tare…”)
This browser does not support the video element.