FCSB-iștii moldovenilor, Achim și Golofca, vor să-i pună pe „câini” cu botul pe labe!
Jucătorii împrumutați de FCSB la FC Botoșani, Vlad Achim și Cătălin Golofca, nici nu concep să nu câștige în meciul cu Dinamo din runda aIX-a din play-out-ul ligii I.
Mijlocașul FC Botoșani, Vlad Achim, crede în victorie în meciul cu Dinamo. „Un meci echilibrat cum a fost și primul meci din play-out cu ei, dar noi suntem într-o revenire de formă și avem speranțe foarte mari. În fiecare joc încerc să-mi fac datoria, vreau să mergem în continuare pe această linie și îmi doresc să facem un joc bun. În legătură cu jocurile mele oscilante, jocul unui fotbalist poate fi influențat de mai mulți factori și nu vreau să intru prea mult în detalii. De când am venit la Botoșani am încercat să dau totul, am fost mulțumit în mare parte, dar în ultimele jocuri s-a văzut că toată echipa a avut o creștere. Înainte de orice joc mă gândesc numai la victorie”, a declarat Vlad Achim.
La rândul său, Cătălin Golofca a spus că meciul de la București va fi unul greu, dar a spus că atât el, cât și coechipierii săi au forța de a se impune în Capitală.
„Ne așteaptă un meci greu cu o echipă bună cu evoluții bune în play-out, dar mergem acolo să jucăm fotbal și să scoatem un rezultat bun. Dacă vom învinge ne vom apropia de ei, dar nu pot spune concret dacă se va decide campioana play-out-ului. Jucăm toate meciurile la victorie și vedem la final ce se va întâmpla. Avem forța să câștigăm, doar am mai câștigat acolo, dar cred că au o echipă mai bună decât în turul de campionat”, a declarat Cătălin Golofca.
Partida dintre Dinamo și FC Botoșani, meci contând pentru etapa a IX-a din play-out-ul Ligii i va avea loc astăzi de la ora 21:30, jocul urmând a fi transmis în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look.