FC Voluntari și FC Argeș însoțesc Sepsi OSK în careul de ași al Cupei României!
FC Voluntari și FC Argeș au urmat Sepsi OSK Sf. Gheorghe în careul de ași al ediției 2021-2022 al Cupei României. Cele două prim-divizionare și-au confirmat statutul de favorite în disputele cu formațiile din Liga a 2-a, FC Buzău respectiv Poli Timișoara.
Dacă echipa lui Liviu Ciobotariu a obținut biletele pentru semifinale după ce a trecut în tip regulamentar la limită de gruparea din Crâng, scor 1-0, printr-un gol marcat de Achim (min.56 –pen.) în schimb FC Argeș a obținut cu mari emoții calificarea, „vulturii” având nevoie de lovituri de la 11 metri pentru a trece pe „Dan Păltinișanu” de Poli Timișoara (scor 5-4).
Singurul jucător care a ratat ținta de la punctul cu var a fost Claudiu Pamfile. De notat ar fi că este pentru a doua oară în această ediție a Cupei României când elevii tandemului Ianovschi – Prepeliță au trecut de un adversar după executarea loviturilor de la 11 metri după jocul din 16-imi cu FC Botoșani din Trivale.
Careul de aşi al Cupei României, ediția 2021-2022 va fi completat după duelul care se va disputa pe „Oblemenco”, între divizionara C, ACSO Filiaşi şi Universitatea Craiova.