„Cred că vom întâlni o echipă foarte motivată, o echipă care va irosi toată energia în jocul de joi. Au şi o motivaţie destul de importantă, dar şi noi trebuie să echilibrăm partea asta mentală de atitudine şi dorinţă şi determinare”, a declarat Costel Enache.
Antrenorul FC Botoşani susţine că este indiferent de situaţia în care a ajuns Timişoara şi a dat asigurări că elevii săi vor face totul pentru a câştiga acest meci.
„Vorbim de un obiectiv: menţinerea locului 2 în play-out şi atunci vreau ca toţi să ne gândim la ceea ce avem de făcut pe teren nu la vacanţă. Ne gândim doar la noi, nu avem ambiţii de a ajuta sau de a încurca pe cineva. Obiectivele sunt doar pentru drumul nostru, pentru echipa noastră, pentru fiecare dintre noi. E un joc, şi în contextul etapei care urmează, e un joc care poate consolida poziţia a doua în clasament şi atunci trebuie să fim concentraţi şi maxim din ceea ce putem face să aducem pe teren în acest meci”, a spus Enache.
Partida de pe „Municipal” dintre FC Botoşani şi ACS Poli Timişoara va avea loc astăzi, de la ora 21:00, meciul fiind transmis în direct de Digi Sport, Telekom Sport şi Look