Hobby. Un britanic de noua ani se antreneaza sa intre in Cartea Recordurilor Britanicul Joe Allison, in varsta de noua ani, are un hobby mai putin obisnuit. In loc sa se joace pe calculator sau sa bata mingea in fata casei, micutul prefera sa isi petreaca tot timpul liber „lipindu-si” pe fata cat mai multe linguri. Pana in prezent, Joe a reusit sa tina in echilibru pe frunte, nas, urechi ori obraji nu mai putin de 14 tacamuri. Rezultatul nu il multumeste, insa, pe baiat, care se antreneaza intens pentru a dobori actualul record mondial, de 15 linguri, stabilit de americanul Tim Johnston, in urma cu patru ani. „Cred ca secretul reusitei lui Joe sta in calitatea pielii. Am incercat si eu si nu am reusit. La fel si fratele lui, si tot fara niciun rezultat”, a povestit mama lui Joe, Fenella. „Se pare ca tenul lui gras il ajuta”, a adaugat femeia, care de doi ani incoace a testat toate tipurile de linguri existente pe piata britanica. Preferatele lui Joe sunt, insa, cele de la Ikea, care, dupa spusele lui, se lipesc cel mai bine pe fata. (A.C.)