Viata Elenei, o adolescenta in varsta de 17 ani din Vaslui este un calvar, tocmai din cauza celor care ar trebui sa-i poarte de grija: parintii ei. Vecinii familiei au sezizat politia dupa o bataie crunta pe care a primit-o fata. Mai mult, tatal ei a legat-o cu sarma de maini, ca sa nu poata iesi din casa. Potrivit primelor cercetari ale politistilor, adolescenta este supusa la rele tratamente in special de tatal ei, mai ales atunci cand acesta consuma bauturi alcoolice. „Nu stiu daca am gresit atat de tare, incat sa ma bata asa de rau, apoi sa ma mai lege si cu sarma ca sa nu plec de acasa sa spun la altii ce s-a intamplat. Asa patesc de fiecare data cand este beat”, povesteste Elena. De altfel, si ceilalti patru frati ai fetei, ale caror varste sunt cuprinse intre 2 si 13 ani, sunt batuti cu regularitate, lucru recunoscut chiar de parintii copiilor. „Eu i-am facut, eu ii omor. Daca merita, ii bat pentru ca nu sunt cuminti. „, a afirmat Gheorghe Chiosa, tatal Elenei. (O.C.)