Părinții unei fete de 16 ani din județul Cluj au trăit momente de groază, după ce fiica lor a dispărut vineri, 4 octombrie. Potrivit datelor din anchetă, ea nu s-a mai întors acasă de la școală și nici nu a putut fi contactată pe telefonul mobil care era închis. Din fericire, ea a fost găsită în viață pe un câmp, însă polițiștii au făcut descoperiri teribile pe corpul minorei.
Adolescenta din comuna Cojocna a fost dată dispărută după ce, vineri, a plecat la o școală din Cluj-Napoca și nu a mai ajuns acasă. După numeroase cercetări și căutări, ea a fost găsită ieri, abandonată pe un câmp. Polițiștii care au făcut descoperirea au constatat că aceasta a fost bătută și au dus-o imediat la spital. Ea nu a dorit să le spună oamenilor legii ce i s-a întâmplat, cel mai probabil, atacatorul sau atacatorii au amenințat-o cu moartea. Oficialii anchetează cazul și au deja un cerc de suspecți.
“A fost găsită pe raza localităţii Căianu, pe câmp, și a refuzat să coopereze cu organele de poliţie. În prezent, există un cerc de suspecţi, se iau în calcul mai multe ipoteze de lucru, fiind audiate mai multe persoane din anturajul fetei, pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care minora a fost agresată. Lipsa de cooperare a tinerei cu anchetatorii îngreunează demersurile făcute pentru stabilirea exactă a stării de fapt”, au dezvăluit oamenii legii, relatează jurnaliștii de la Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, Mirel Toader, a declarat la rândul său că în acest caz a fost începută urmărirea penală pentru lipsire de libertate, loviri și alte violențe. “Se fac cercetări în vederea identificării autorului”, a afirmat Mirel Toader.
Astăzi, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență pentru Copii Cluj, Daniel Dreghiciu, a declarat că fata a fost adusă sâmbătă la UPU unde a primit îngrijiri medicale și a fost transferată la Neurochirugie, în prezent fiind internată la secția de Terapie Intensivă a spitalului.
“Fata a fost adusă sâmbătă (n.r.: ieri) la UPU, prezenta traumatism cranio-facial sever, stabilă din punct de vedere al respirației și circulației. Era conștientă. A fost dusă la Neurochirurgie, iar, în prezent, s-a întors și este internată la Terapie Intensivă la Spitalul de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, sub supraveghere și monitorizare, în colaborare cu neurochirurgii. Este conștientă, ușor confuză, fără probleme respiratorii sau circulatorii, nu necesită intervenții chirurgicale”, a declarat Daniel Dreghiciu, conform sursei citată mai sus.