Fata care a fugit cu 100.000 de euro a cheltuit banii, cu iubitul, la Istanbul
REBELA. Zeynep nici nu vrea sa auda sa se intoarca acasa Resemnare. Tatal pustoaicei de 16 ani a anuntat deja ca-si retrage plangerea de la politie Andrei Dumitrescu Zeynep Cimen, turcoaica in varsta de 16 ani, care, la jumatatea lunii iunie, a fugit de acasa cu 100.000 de euro, si-a anuntat parintii ca este bine mersi in Turcia, la Istanbul, impreuna cu iubitul sau. Fata a fost data disparuta de tatal ei, Ali Cimen, stabilit cu chirie in orasul ilfovean Popesti Leordeni. Turcul de origine curda a explicat atunci politistilor ca fiica lui a luat cu ea si banii pe care familia Cimen ii strangea de multa vreme, pentru achizitionarea unui apartament, suma ridicandu-se la 100.000 de euro. Ulterior, anchetatorii au aflat de la un martor ca Zeynep a plecat in Turcia impreuna cu tanar, iar tatal disperat a apelat la fratele sau, care este politist la Istanbul. Acesta a reusit sa dea de urma fetei, care i-a transmis parintelui ei ca ii pare rau pentru suferintele pe care i le-a provocat, insa a refuzat sa revina acasa sau sa returneze ce i-a mai ramas din banii furati. Surse din politie sustin ca turcul s-a impacat cu situatia si a cerut deja stoparea anchetei.