Fata Andreei Esca și-a făcut fenta la Loft, de ziua ei! Când iubitul nu-i „acasă”, Alexia joacă pe masă!

Publicat: 01/09/2024 | 20:05

Alexia Eram a dat fuga la mare pentru a-și sărbători cei 24 de ani, proaspăt împliniți. CANCAN.RO a surprins-o pe fiica Andreei Esca pe litoralul românesc, unde a mers la o plajă de fițe, iar seara, bineînțeles, s-a lăsat cu mare bairam, unde altundeva, dacă nu la Loft! Elementul surpriză, sau mai bine zis, lipsă, este Mario, iubitul Alexiei, care a absentat de la ziua partenerei lui. Chiar și așa, șatena a părut că se simte foarte bine în compania fratelui său, Aris și a câtorva prieteni. 

Weekendul a prins-o pe Alexia Eram la mare, la soare. Bine, soare mai puțin, asta deoarece vremea nu prea a ținut cu ea. Acest lucru nu a împiedicat-o însă să meargă împreună cu fratele ei, Aris și o mică gașcă de prieteni la una dintre cele mai cunoscute plaje de pe litoral.

CITEȘTE ȘI: ALEXIA S-A DAT ÎN STAMBĂ CU TIGĂRUȘA ÎNTRE BUZE! ANDREEA ESCA VA STRÂMBA DIN NAS CÂND VA VEDEA IMAGINILE CU FIICA EI ÎN LOFT

Spre seară, au mutat petrecerea la Loft, una dintre locațiile preferate ale Alexiei. Distracția a fost la cote maxime, printre shoturi de vermut Martini Fiero, iar sărbătorita a dansat toată noaptea, în lipsa iubitului ei, care nu și-a făcut apariția. CANCAN.RO  a surprins imagini incendiare de la petrecerea de pomină, unde fiica Andreei Esca și-a făcut fenta cum știe ea mai bine.

Alexia Eram a atras toate privirile la plajă

Frumoasa șatenă a încântat privirile tuturor la o plajă cunoscută din Mamaia. Nici nu aveai cum să o ratezi, deoarece ținuta pe care o purta îți atrăgea atenția instantaneu. Îmbrăcată cu un costum de baie roșu, peste care a pus o rochie tricotată, portocaliu aprins, Alexia Eram a petrecut mai mult timp la telefon, decât cu fratele său și prietenii care îi însoțeau.

Alexia Eram, la plajă, de ziua ei. (sursă – CANCAN.RO)

Fashionistă convinsă, fiica Andreei Esca și-a asortat rochia de plajă cu încălțămintea în tendințe, care avea aceeași nuanță îndrăzneață. Ceasul scump era și el la loc de cinste, la fel ca restul accesoriilor, care au completat perfect ținuta. Cât timp Alexia a vorbit la telefon, cel mai probabil primea urări de ziua ei, Aris a stat întins pe un șezlong. Nu pentru a se bronza, pentru că soarele a lipsit și el, la rândul său, nu doar Mario Fresh.

Fiica Andreei Esca, bumți bumți la club

Dacă ziua a decurs liniștit, fără prea multe evenimente pentru Alexia și Aris, și-au „scos pârleala” pe seară. Au mers cu toții la un club de fițe de pe litoral și au dat drumul la petrecere. Șatena și-a schimbat și ținuta, așa cum era de așteptat. Sărbătorita a purtat o rochie lungă, până în pământ, din dantelă și un sacou alb, oversize, ca să nu îi fie răcorică.

NU RATA: MARIO FRESH S-A ÎNTORS ”LA LOCUL FAPTEI” DE MÂNĂ CU ALEXIA ERAM! FIICA ANDREEI ESCA A ȚINUT SĂ RECONSTITUIE PE PLAJĂ FILMUL AVENTURILOR IUBITULUI

Bine, erau mici șansele să se întâmple acest lucru, având în vedere faptul că toată lumea dansa și se distra de mama focului. Mai are rost să punctăm cine a fost trecut absent de către Alexia? Mario Fresh a fost alături de iubita lui sufletește, probabil, deoarece prezența lui a fost inexistentă. Interesant este faptul că nu e prima dată când Alexia e surprinsă la Loft fără jumătatea ei. Ori nu prea agreează Mario locația, ori șatenei îi place să își facă viața singurică.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.