Antrenorul principal al revelaţiei Ligii I, Costel Enache, a avut acelaşi discurs echilibrat şi după prima performanţă notabilă pe banca echipei FC Botoşani. Tehnicianul şi-a felicitat jucătorii pentru efortul şi determinarea din meciul cu CFR Cluj din 16-imile Cupei României, meci pe care botoşănenii l-au câştigat la penalty-uri.
„Grupul de jucători a reuşit să facă o performanţă. Pentru mine performanţa înseamnă emulaţia, sentimentele, trăirile şi energia pe care au transmis-o jucătorii către spectatori şi telespectatori. Asta trebuie remarcat, spiritul de grup. Am văzut mai mult ca niciodată că relaţiile dintre jucători în teren au fost ca în cadrul unui comando. Cred că suntem pe drumul cel bun din punctul ăsta de vedere. Partea mentală a fost pentru mine una deosebită în seara asta. Cât despre partea tehnico-tactică, am afişat acelaşi joc, cu o organizare defesivă foarte bună, un joc în care am reuşit să menţinem un bloc defensiv bine organizat care să apere poarta. Am reuşit contraatacuri, am avut câteva oportunităţi, am înscris şi am jucat din nou de la egal la egal cu o echipă cu potenţial foarte mare. În seara asta chiar nu au fost lucruri negative. Sunt mulţumit de toţi băieţii, toţi au depus energia maximă pe care au avut-o“, a spus Costel Enache.
În meciul cu CFR Cluj, principalul botoşănean l-a pierdut pe Florin Plămadă. Accidentat, acesta a fost înlocuit la pauză cu Andrei Burcă şi va rata următoarele meciuri oficiale ale echipei. Plămadă se alătură astfel unei liste de jucători accidentaţi pe care tehnicianul nu va putea miza în jocurile ce urmează, lista cuprinzându-i pe Stelian Cucu, Esteban Ciaccheri şi Lorand Fulop.
Cristi P.