Fără număr, fără număr! Ce avere are Florin Salam, de fapt. Suma este colosală!
Este unul dintre cei mai apreciați maneliști din România, însă puțini sunt cei care știu ce avere a reușit să strângă Florin Salam. Suma nu este deloc de neglijat.
Florin Salam a reușit să strângă o avere colosala. Începuturile manelistului nu au fost tocmai lapte și miere. A pornit de jos, așa cum a declarat de multe ori, însă soarele avea să iasă din nori.
Ce avere are Florin Salam
Începând cu anul 2002 manelistul a reușit să urce în topurile preferințelor publicului. Florin Salam a făcut bani pe bandă rulantă și a ajuns să dețină o avere colosală, mai exact peste 1,5 milioane de euro. Astfel, Florin Salam a devenit unul din cei mai bogați maneliști din România.
Nici nu este de mirare averea colosală pe care o are manelistul. Onorariul pentru o singură oră de cântat este de 5.000 de euro. Pentru două ore suma se dublează, mai exact 10.000 de euro, iar pentru cei cu dare de mână și care vor să le cânte Florin Salam până în zori, trebuie să scoată din buzunar 20.000 de euro.
Să nu uităm totuși că la aceste sume oficiale se adaugă și banii veniți din dedicații, bani care rotunjesc cu mult veniturile manelistului.
Cât a scos din buzunare Florin Salam pentru nunta cu Roxana Dobre
În urmă cu două zile, Florin Salam și Roxana Dobre au spus ”DA” în fața lui Dumnezeu și așa cum era de așteptat imediat după a urmat o petrecere de zile mari.
Pentru că banii nu sunt o problemă, manelistul nu a făcut rabat de la absolut nimic. Clubul Nuba din Mamaia a fost locul unde sute de invitați au petrecut și s-au delectat cu cele mai selecte mâncăruri și băuturi.
Florin Salam a plătit, pentru nunta regească, vreo 350.000 de euro, cu 100.000 mai mult decât preconizase. Mesele împodobite cu flori, cazările invitaților, artificiile și multe altele… Costă, nene, dar pe Salam nu l-a interesat. A plătit cu zâmbetul pe buze pentru una dintre cele mai fericite zile din viața lui și a celei care-i este alături mereu, Roxana.