Federatiile sportive din tara risca amenda daca se intoneaza imnul national al Romaniei la competitiile interne. Ministrul Tineretului si Sportului a luat pozitie dupa recentul scandal cu bachetbalistele romance huiduite in secuime!
Meciul, care a avut loc in data de 5 ianuarie pentru etapa a 17-a din cadrul Ligii Nationale de Baschet Feminin, a fost un nou prilej ca galeria echipei locale sa se manifeste la adresa echipei oaspete, si implicit a antrenorului si a galeriei. Inainte de inceperea partidei, dupa intonarea imnului de stat al Romaniei, organizatorii, alaturi de cei 1.500 de suporteri au ascultat imnul Tinutului Secuiesc. Pentru ca sportivele clujence si-au continuat incalzirea la indemnul antrenorului Dragan Petricevic, pe intreaga desfasurare a partidei, au fost injurate si huiduite de cei prezenti in sala.
In regulamentul Federatiei Romane de Baschet este prevazut ca inaintea desfasurarii partidelor oficiale sa fie intonat imnul de stat al Romaniei. Un lucru firesc si normal, dar in Secuime s-a incetatenit ca echipele venite in deplasare sa fie obligate sa stea in pozitie de drepti si sa asculte si imnul Tinutului Secuiesc(?!).
Dragan Petricevic, antrenorul Universitatii Cluj, a decis ca acest lucru nu este firesc si a dispus ca pe perioada in care era intonat imnul Tinutului Secuiesc fetele pe care le antreneaza sa isi continue incalzirea. Acest lucru a enervat la culme galeria gazda care le-a huiduit si injurat pe componentele echipei Universitatea Cluj si pe antrenorul acesteia.
Dupa acest scandal, ministrul tineretului si sportului, Elisabeta Lipa, a transmis pe 13 ianuarie o circulara federatiilor sportive nationale prin care le pune in vedere faptul ca imnul national al Romaniei „se intoneaza in mod obligatoriu pe stadioane si alte baze sportive, cu ocazia desfasurarii competitiilor sportive oficiale internationale in care este reprezentanta Romania; (…). Nerespectarea dispozitiilor (…) constituie contraventie (…)”.
Adica, cu alte cuvinte, ministrul Elisabeta Lipa arata ca nu este cazul sa se puna imnul national la competitiile sportive interne, iar in caz contrar, se pot da si amenzi! arata Dan Tanasa pe blogul sau.
Circulara MTS a fost comentata si de catre Emil Hossu-Longin, comentator sportiv la TVR. „in urma scandalului cu imnul “tinutului secuiesc” de la Sf. Gheorghe ce face Ministrul Tineretului şi Sportului? Avertizeaza Federatiile ca n-au voie sa puna imnul national la competitiile interne!!!! Va dati seama? Daca se aude imnul Romaniei la un meci de baschet din Liga Nationala gazdele sunt pasibile de amenda!”, a spus Emil Hossu-Longin dupa ce a dat publicitatii documentul MTS.
(Gabriel Niculescu)