Fara chef
Handbalistele tricolore, vicecampioane mondiale acum doi ani la Sankt Petersburg, au bifat ultimele doua meciuri de pregatire inainte de „dubla” cu Suedia. Doua victorii contra Belarus. Prima victorie, 30-27, obtinuta cu garnitura a doua, urmatoarea, 40-27, cu titularele. Selectionerul Gheorghe Tadici , in acelasi timp antrenor la Oltchim, de unde provin 90 la suta dintre tricolore, avea dreptate cand spunea ca aceste partide pica prost. „Daca as fi stiut ca Oltchim va juca finala Cupei Cupelor cu Byassen Tronheim, din Norvegia, o echipa dupa tipicul nordic, n-as fi programat meciurile cu Belarus”, a declarat Tadici. Obosite, cam plictisite de handbal, dar si, mai ales, de regimul cazon in care intra obligat-fortat, romancele au jucat cat sa castige. Pe 3 iunie, la Udevalla, apoi pe 10, la Ramnicu-Valcea, handbalistele noastre disputa cele doua meciuri care dau calificarea la Mondialele din Franta. Pana atunci, Tadici trebuie sa gaseasca reteta prin care sa le retrezeasca placerea de a juca. (G.P.)