Este doliu în echipa Survivor SUA. Keith Nale a murit de cancer la vârsta de 62 de ani. Vestea tragică a fost făcută public de către fiul său.
Vești triste pentru fanii Survivor SUA. Unul dintre cei mai iubiți concurenți ai show-ului a murit la vârsta de 62 de ani. Fiul acestuia a fost cel care a făcut anunțul și a mărturisit că tatăl lui suferea de cancer de mult timp, însă cei apropiați au aflat abia la începutul anului, în luna ianuarie: „Suferea de cancer în ultimele luni, iar noi am aflat asta în ianuarie”, a spus fiul acestuia.
Foștii lui colegi de trib sunt în doliu și deplâng dispariția lui Keith Nale: „Keith – omul cu inima cea mai curată, care a adus umorul în momentele în care era cea mai mare nevoie”, a scris Kelley Wentworth pe Twitter.
„Condoleanțe pentru Big D, Wes, Austin și pentru întreaga familie Nale. Ne vei lipsi, Keith, dar moștenirea ta va trăi. Odihnește-te în pace, fratele meu pompier/supraviețuitor”, a scris Jeremy Collins, un alt concurent al show-ului.
Kaith Nale a fost unul dintre cei mai buni concurenți de la Survivor SUA, care a participat de două ori în emisiune. Totodată, dorința de a câștiga l-a ținut în concurs până în penultima ediție a show-ului din 2014. Fiind apreciat de public, un an mai târziu, în 2015, americanul s-a înscris din nou în concurs, și de data aceasta a fost la un pas de marea finală.