Fanii sunt în doliu. Daniel Dragomirescu, un talentat cântăreț, a fost răpus de COVID

Publicat: 02/10/2021 | 13:38

Daniel Dragomirescu, un talentat cântăreț originar din Suceava, a încetat din viață după ce s-a infectat cu COVID. Artistul avea doar 44 de ani și nu era intenat la secția de Terapie Intensivă. A lăsat în urmă o familie distrusă de durere.

Daniel Dragomirescu suferea de astm bronșic, până să dezvolte o formă severă de COVID, care i-a produs un stop cardio respirator. Îndrăgitul chitarist a absolvit Universitatea Naţională de Arte “George Enescu” din Iaşi, instituție de învățământ unde era conferențiar universitar doctor.

(VEZI AICI: DESTIN CUMPLIT PENTRU UN TÂNĂR LĂUTAR. A MURIT ÎN TIMP CE FĂCEA LIVE PE FACEBOOK, DUPĂ CE UN TREN I-A SPULBERAT MAȘINA)

Daniel Dragomirescu era catalogat de mulți ca fiind unul dintre cei mai apreciați profesori de chitară din țară. Era membru al formației Artis Band.

Până astăzi, 37.394 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Daniel Dragomiresc a murit. 184 decese cauzate de COVID s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică (GCS), în intervalul 01.10.2021 (10:00) – 02.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 184 de decese (96 bărbați și 88 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

Dintre acestea, două au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, zece la categoria de vârstă 40-49 ani, 14 la categoria de vârstă 50-59 ani, 45 la categoria de vârstă 60-69 ani, 67 la categoria de vârstă 70-79 ani și 46 la categoria de vârstă peste 80 ani.

(NU RATA: DOLIU ÎN MUZICA LĂUTĂREASCĂ. GEORGE CIOLAC, ZIS NESS, RĂPUS DE COVID-19)

151 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, patru pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 29 de pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 184 de pacienți decedați, 170 erau nevaccinați și 14 vaccinați. Pacienții decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 40 și 79 de ani. 11 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar pentru 3 dintre ei nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult