Fanii, în delir! Cum a apărut Carmen de la Sălciua pe stradă: ”Ce sâni nebunatici ai!”
Carmen de la Săciua și-a lăsat fanii mască, după ce a postat pe Instagram o fotografie în care în evidență i-au ieșit sânii, prin bluzița verde subțirică. Imediat, cei care o urmăresc pe îndrăgita cântăreață au reacționat.
Iar comentariile au fost numai pozitive! Carmen de la Sălciua a fost fotografiată pe stradă, probabil de iubitul ei, și, e drept, arată de nota zece. De înțeles însă, pentru că vedeta s-a apucat de sală de ceva vreme, iar rezultatele se văd cu ochiul liber.
„Cam friguț”, „Cred că le e cam frig, Carmen”, „Ce sâni nebunatici ai, Carmen”, sunt câteva dintre comentariile fanilor artistei.
Carmen de la Sălciua, zilnic la sală
Carmen de la Sălciua avea, oricum, o siluetă la care multe vedete visează, dar ea și-a propus mai mult! Așa că a luat, de ceva timp, cu asalt sala de fitness, iar rezultatele au apărut chiar mai repede decât se aștepta. Perfect pentru frumoasa artistă să se afișeze pe pagina sa de socializare cu noul abdomen. Plat!
Și-a asumat relația
După o perioadă în care s-au iubit în secret, cântăreața și noul iubit și-au asumat relația și au dat frâu liber sentimentelor, dar mai ales gesturilor romantice. Carmen de la Sălciua este îndrăgostită până peste cap de iubitul ei, Cosmin Isăila, și nu ezită să își arate fericirea, în fața tuturor. Artista este tratată ca o prințesă de iubitul ei, Cosmin Isăilă. (CITEȘTE ȘI: CARMEN DE LA SĂLCIUA, DIN NOU MIREASĂ?! CE FOTOGRAFIE A URCAT ARTISTA PE CONTUL PERSONAL DE SOCIALIZARE)