În ciuda faptului că fanii au vrut-o înapoi în competiție, Ana Porgras a spus ”Adio” show-ului de la Kanal D.
Pentru a o aduce pe Ana Porgras înapoi, internauții au lansat o petiție care a fost semnată de peste 80.000 de oameni, în doar 30 de ore. Din păcate, însă, favorita lor nu se mai întoarce la Survivor România. (CITEȘTE ȘI: ZANNI A RĂBUFNIT, DUPĂ CE JADOR A SPUS CĂ AR AVEA O RELAȚIE ASCUNSĂ CU ANA PORGRAS: ”EU NU AM AVUT NICIODATĂ O IUBITĂ”)
Ana Porgras este în avion, în drum spre România. Sportiva a publicat o imagine, pe contul ei de Instagram, prin care și-a informat fanii că se întoarce acasă.
În cadrul Consiliului, Ana Porgras a fost propusă spre eliminare de către Jador și Sebastian Chitoșcă. De asemenea, sportiva a primit cele mai puține voturi din partea publicului. Într-o intervenție prin Skype, în cadrul emisiunii ”Teo Show”, Ana a vorbit despre eliminarea sa, dar și despre unele strategii adoptate de colegii ei.
”Sunt încă în stare de şoc. Mă aşteptam să mă nominalizeze Jador, dar putea să îl nominalizeze pe Culiță, are mulţi fani, îl cunoaşte multă lume. Pe mine mă cunoşteau doar cei din lumea sportului. El a spus că m-a votat din punct de vedere sportiv. Eu cred că nimeni nu şi-ar fi dorit să plece cineva din echipă.
Jador a realizat ce a făcut după ce a făcut nominalizarea. Eu l-aş fi numit pe Cătălin Morosanu din punct de vedere sportiv. Aşa era corect. Nu se aştepta nimeni să plec, nu vreau să mă gândesc că am fost lucrată”, a declarat Ana Porgras.