Familia Regală s-a mărit cu încă un membru. Regina Elisabeta a II-a a primit un cadou special cu ocazia zilei sale de naștere de la fiul ei mijlociu, Prințul Andrew. Un nou patruped a fost cadoul perfect, care i-a adus o mare bucuriei suveranei.
Pe 12 iunie, Regina Elisabeta a II-a și-a serbat ziua de naștere în mod oficial. Cu ocazia celebrării zilei sale de naștere, Regina a primit numeroase cadouri, însă de departe cel mai potrivit și apreciat cadou a fost cel oferit de la fiul ei mijlociu, Prințul Andrew. Acesta i-a adus mamei sale un pui de corgi, rasa ei preferată. (CITEȘTE ȘI: IMAGINI VIRALE. REGINA ELISABETA A II-A A TĂIAT UN TORT CU SABIA. CEI DIN JUR S-AU AMUZAT COPIOS)
„Regina a trecut printr-o perioadă dificilă și este extrem de încântată acum să aibă un nou corgi”, a declarat o sursă apropiată casei regale pentru The Sun.
Cadoul vine după ce în luna mai unul dintre animalele de companiei ale Reginei Elisabeta a II-a a încetat din viață. Corgi-ul Fergus, în vârstă de doar 5 luni, a murit, fapt ce a întristat-o teribil pe suverană.
Regina Elisabeta a II-a este un mare iubitor de câini și preferă rasa corgi. De-a lungul timpului acesta a avut alături mai multe patrupede din această rasă și are grijă să le ofere un tratament regal. Animalele de companiei ale Reginei au propriul bucătar și există mereu un om care are grijă de ele și este atent la toate nevoile lor.
„Am crezut că o să gătesc pentru regi, regine și președinți. De fapt, primul meu job a fost să gătesc pentru corgii regali, pregătind mâncare proaspătă în fiecare zi”, a declarat Darren McGrady, bucătarul care a lucrat timp de 15 ani la Palatul Buckingham
Sursa foto: Instagram