Familia lui Nicola, afaceri cu firme fantoma. Sechestru pe avere pentru tepe la stat
Averea omului de afaceri libanez Nicole Saikaly, cunoscut sub numele de Nicola, este in pericol sa fie confiscata de statul roman. In urma unor controale incrucisate efectuate la doua dintre firmele familiei sale, reprezentantii ANAF au descoperit nereguli contabile grave si au decis sa puna sechestru pe conturile si bunurile societatilor. De la firmele in care actionari sunt Nicole Saikaly si Mary Lavinia Saikaly, reprezentantii acestora care aveau calitate de administratori, Michel Aramouni (libanez) si Daniel Nitu, au fost dati pe mana procurorilor sub acuzatiile de evaziune fiscala. Din documentele emise in luna aprilie a anului trecut de catre comisarii Garzii Finaciare reiese ca societatile controlate de Nicola si Lavinia Saikaly au prejudiciat statul cu suma totala de 747.741 de lei, defalcata in TVA si impozit pe profit. SC Novicio Food Beverage si SC MLS Invest Trading au facut „afaceri” cu firme fantoma, care nu au putut fi identificate pana acum. De la societatile inexistente, Nicola si Lavinia Saikaly au cumparat condimente, orez, sute de tone de zahar, ustensile de bucatarie si servicii. Cum plata s-a efectuat de fiecare data in numerar, iar responsabilii celor doua societati nu au putut preciza persoanele care au incasat, numele delegatilor, datele la care s-au facut livrarile sau mijloacele de transport, rezulta ca organele de control au fost impiedicate sa execute verificarile necesare, reprezentantii societatilor incercand sa ascunda evaziunea fiscala comisa. De asemenea, in timpul controlului efectuat anul trecut, s-a calculat si achitat impozitul pe dividende datorat pentru avansurile spre decontare totalizand 2.805.082 de lei, ridicate de catre asociati in perioada 2009-2010. Nici tatal lui Nicola nu este strain de investitiile fiului sau pentru ca multe dintre afacerile acestuia sunt conduse din umbra de Georges Saikaly. Cu toate problemele cu care se confrunta familia Saikaly, Nicola afiseaza o situatie financiara foarte buna. Tanarul locuieste intr-un imobil din zona Herastrau si conduce automobile de lux, Mercedes ML 63 AMG sau Ferrari F 430. Esec oficial in afaceri imobiliare Libanezul a incercat sa-si dezvolte afacerile si a trecut de la zahar la investitii pe piata imobiliara. Impreuna cu mai multi asociati, Nicola a demarat construirea unui cartier de vile de lux si blocuri in comuna prahoveana Blejoi, situat intre casele batranesti ale localnicilor. Inainte sa termine insa lucrarile, Nicola a trimis muncitorii acasa si a cerut magistratilor Tribunalului Bucuresti sa admita cererea de intrare in faliment a firmei. Instanta a decis ca datoriile acumulate de firma libanezului sa fie achitate sub supravegherea unui administrator judiciar. Motivul separarii Ginei Pistol de Nicola: „Nu a fost din cauza ca m-a inselat, ca nu a vrut sa ma ia de nevasta sau din cauza religiei”! Atunci de ce s-au despartit? A pierdut un cartier de vile la marginea Ploiestiului! Complexul de fite al lui Nicola zace in paragina