Familia „Game of Thrones” se mărește! Actorii Kit Harington și Rose Leslie au devenit părinți

Publicat: 17/02/2021 | 13:29

Familia celebrului serial „Game of Thrones” s-a mărit cu încă un membru. Actorii Kit Harington și Rose Leslie au devenit părinți pentru prima oara.

Marele anunț a fost făcut de un reprezentant al cuplului care a declarat că proaspeții părinți sunt extrem de fericiți și au un băiețel. (CITEȘTE ȘI: DOLIU ÎN FAMILIA SERIALULUI GAME OF THRONES. UNA DINTRE ACTRIȚE A MURIT, IAR FAMILIA A ANUNȚAT BOALA CUMPLITĂ CU CARE FUSESE DIAGNOSTICATĂ ÎN URMĂ CU 6 LUNI)

Leslie şi Harington, în vârstă de 34 de ani, au anunţat în luna septembrie a anului trecut că aşteaptă primul copil. În iunie 2018, Rose Leslie şi Kit Harington s-au căsătorit la Rayne din Inverurie, iar petrecerea a avut loc într-un castel din Aberdeenshire.

Proaspeții părinți au fost surprinși alături de noul membru al familie, la o plimbare prin oraș. Cei doi par fericiți, iar micuțul nu le dă bătăi de cap. Pentru moment Kit și Rose nu au anunțat ce nume va purta băiețelul.

Unul dintre cele mai îndrăgite cupluri

Kit Harington și Rose Leslie au jucat în serial rolurile lui Jon Snow şi Ygritte. Aceștia s-au întâlnit pe platourile de filmare în 2012, iar spre bucuria fanilor poveste lor de dragoste a continuat și în viața reală. Logodna lui Kit Harington cu Rose Leslie a fost anunţată în septembrie 2017.

Rose Leslie a jucat timp de doi ani în serialul HBO, în timp ce Kit Harrington a apărut în fiecare dintre sezoanele „Game of Thrones”, devenind cel mai îndrăgit actor al show-ului.

(VEZI ȘI: UN ACTOR DIN ”GAME OF THRONES” A AJUNS LIVRATOR ÎN PERIOADA DE CRIZĂ! ”OAMENII ACUM AR TREBUI SĂ APRECIEZE CU ADEVĂRAT MUNCA GREA”)